Scandalul dintre Francesco Totti și Ilary Blasi nu doar că nu pare să se oprească, dar escaladează pe zi ce trece. Vedeta tv și legendarul atacant al lui AS Roma divorțează după 17 ani de căsătorie și nu reușesc să o facă amiabil.
Acuzat că a înșelat-o pe mama celor trei copii ai săi cu actuala parteneră, Totti a aruncat bomba: el a fost ”încornoratul” familiei, ba chiar a intrat în depresie după ce a aflat că soția lui mai joacă în deplasare.
Și evident, conform lui Totti, iubita lui, Noemi Bocchi, i-a oferit de fapt un umăr să plângă, mai întâi, apoi s-a înfiripat idila.
„Mai fuseseră zvonuri în trecut, atât despre ea, cât și despre mine. Însă fuseseră doar zvonuri. Acum aveam dovada, faptele. Am căzut în depresie. Nu mă mai puteam preface că nu se întâmplă nimic, nu mai eram eu. Am reușit să ies datorită lui Noemi.”, a povestit Totti în presa din Italia.
CITEȘTE ȘI: ATENȚIE la ce publici pe Facebook! Cuvintele care dezvăluie dacă suferi de depresie
De curând, jurnaliștii italieni au reușit să-i surprindă pentru prima dată împreună pe Francesco Totti și pe iubita sa, iar reacția lui Ilary Blasi nu a întârziat să apară, conform sportbull.ro.
Modelul s-a fotografiat în fața unui magazin de ceasuri și a pus pe Instastory, etichetându-l și pe fostul fotbalist. Postarea a revenit rapid virală. Dar despre ce este vorba? Printre alte acuzații la adresa ei, fostul fotbalist a acuzat-o pe Ilary a plecat cu toate ceasurile sale.
”Tatăl ei a mers cu ea să golească cutiile de valori și mi-a luat colecția de ceasuri. Nici măcar nu a lăsat garanțiile, nici măcar cutiile. E vorba câteva Rolex-uri foarte valoroase. Pretinde că i le-am dat, dar dacă sunt ceasuri de bărbați”, a declarat Francesco Totti.
Comentarii: