X

În căutarea tezaurului pierdut! Relu Auraș lucrează la descoperirea unei noi generații de aur a boxului românesc

Viitorii campioni ai boxului românesc și-au demonstrat valoarea la trialul de verificare și selectie pentru lotul național de tineret. Juniorii au boxat sub privirile antrenorului lotului de seniori, Relu Auras, și ale fostului mare campion, Dorel Simion.

„Eu îi cunosc, îi știu de la juniori, o parte dintre ei sunt niște copii de excepție care, cu multă muncă, pot face performanță la seniori. Suntem încrezători, nu neglijăm prezentul, dar acordăm o mare importanță viitorului. Cei pe care i-am văzut aici și cei de la tineret vor fi viitorul boxului”, spune actualul secretar general al Federaţiei de Box, fostul campion Dorel Simion.

De la trial nu avea cum să lipsească Relu Auraș, antrenorul lotului național de seniori. Tehnicianul care a pregătit numeroși campioni consideră că o nouă generație de aur a boxului românesc este pe cale să apară.

„Am văzut aici câteva talente care vor completa lotul de tineret iar apoi vor veni la seniori. De vreo doi ani m-am apucat de reconstrucția echipei naționale, pe care vrem să o ducem la viitoarea Olimpiadă. Acum reconstruim, astfel încât, în 2024, să avem o echipă cum am avut altădată. Dacă nu aș visa la medalii olimpice, nu aș mai fi aici”, mărturiseşte cel care cândva stătea în colţului ringului pentru legende precum Francisc Vaştag.

Citeşte şi: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

Visul olimpic

În timp ce tehnicienii sunt în căutarea tezaurului de altădată, în căutarea vremurilor în care România era o adevărată şcoală în boxul amator, fiind o maşinărie de strâns medalii la toate competiţiile, tineri visează cu ochii deschişi la performanţe.

Multiplu campion național și medaliat cu bronz la Campionatele Europene de juniori din 2017, Tavi Dobre a trecut cu bine peste trialul de la București. Pugilistul de la categoria 60 kg speră că i-a impresionat pe antrenori și ţinteşte o medalie olimpică în 2024.

„Eu visez la medalia olimpică în 2024. Vreau să se audă de mine, Dobre Tavi să ajungă la Jocurile Olimpice din 2024”, recunoaşte medaliatul cu bronz la campionatele europene de juniori.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro