X

INCENDIAR! Mihaela Rădulescu face dezvăluiri despre prima noapte de amor din viața ei

Mihaela Rădulescu este una dintre divele absolute ale show-bizz-ului din România. Locuiește de ceva timp la Monaco, însă România a făcut vedetă, așa că Mihaela nu a uitat de unde a plecat și a răspuns de fiecare dată solicitărilor.

În plus a și filmat o serie de emisiuni în țară, așa că între două sesiuni, a dat și un interviu mai deosebit. În care a împărtășit lumii prima ei experiență în dormitor, adică momentul în care și-a pierdut virginitatea.

CITEȘTE ȘI: Indiciile ciudate care dezvăluie ca ești bună la pat

„Aveam aproape 17 ani, muream de curiozitate și aproape că eu am provocat „experiența”. Iubitul meu mă tot săruta, mă tot amețea, dar era mult prea timid pentru planurile mele. Am preluat conducerea, urmându-mi instinctul, căci experiență nu exista, eram mult mai liberă decât el, care era oarecum îngrozit de ideea dezvirginării.

Am consumat întâmplarea, nu mi s-a părut nimic grozav, poate și pentru că am avut ghinionul să încep cu un bărbat stângaci și complexat, în fine, un adolescent chinuit, oarecum de familie, care, cred, că și astăzi are probleme la așternut (să mă scuze!)”, a spus Mihaela Rădulescu, pentru revista Tango.

Răduleasca este acum într-o relație de mai bine de cinci ani cu celebrul parașutist Felix Baumgartner, dar are la activ trei căsnicii și trei divorțuri. Plus o serie de bărbați celebri în palmares.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro