În adolescență, așteptam Săptămâna Patimilor cu multă bucurie nu doar pentru că primeam permisiune să plec de acasă la denii, la biserică, ci și pentru cele două seri în care undeva, pe un canal TV sau pe altul, obligatoriu vedeam filmul Iisus din Nazaret. Era una dintre plăcerile prilejuite de apropierea marii sărbători a Învierii.
Ceea ce a transmis britanicul Robert Powell prin rolul interpretat magistral în miniseria regizată de unicul Zefirelli nu cred că a mai făcut-o cineva. Nu-i de mirare că și la mai bine de 40 de ani de la lansare, pelicula rămâne o capodoperă.
Și nu-i de mirare că pentru foarte mulți dintre credincioși catolici sau ortodocși, chipul lui Robert Powell în acel film a ajuns o referință, o figură iconică pentru o eventuală reprezentare a Mântuitorului.
Citește și: ATENȚIE la ce publici pe Facebook! Cuvintele care dezvăluie dacă suferi de depresie
Cum i-a schimbat viața actorului principal rolul lui Mesia
În momentul în care Robert Powell, un actor nu mult peste medie, a participat la audiții pentru acest film avea 33 de ani și are ateu. A fost selectat inițial pentru rolul lui Iuda Iscarioteanul, producătorii gândindu-se la un Al Pacino sau Dustin Hoffman pentru Iisus. Însă a fost suficient ca genialul Zefirelli să dea cu ochii de privirea senină a lui Powell.
”Am încercat apoi la filmări să-i aducem în prim-plan lui Hristos și o latură umană, să combinăm oarecum cu partea divină, celestă. Dar am realizat că așa ceva e imposibil și că Fiul lui Dumnezeu nu poate fi reprezentat decât ca atare…”, își amintea actorul într-o emisiune la BBC.
Cert este că lui personal, interacțiunea cu religia și apropierea de Iisus i-au influențat radical viața. Nu neapărat pentru că a fost forțat să se cunune cu partenera lui pentru ca opinia publică să nu taxeze faptul că ”Iisus din Nazaret” trăiește în păcat. Ci prin multe altele…
Din ateu convins, Powell a devenit un credincios aproape de fanatism și, au susținut într-o vreme tabloidele, ar fi avut nevoie de psihiatru ca să depășească faza în care se credea urmașul lui Hristos printre noi! Oficial, nu a recunoscut asta niciodată.
Lumea se închină la pozele lui!
Și cum să nu fie aproape de a-și pierde mințile când, după lansarea filmului care a avut și are o popularitate incredibilă, credincioși din toată lumea i-au confundat pozele din peliculă cu icoane sfinte.
O întâmplare de-a dreptul șocantă a fost când Robert Powell a intrat într-o biserică, iar oamenii l-au luat de mână și i-au spus: ”Iată că vine în biserica noastră cel căruia i-am pus flori la altar!”.
După 4 decenii, Robert Powell mărturisește că încă mai are în minte scena răstignirii, când se afla pe cruce, iar oamenii plângeau în jurul lui. Își auzea vocea ca un ecou printre munți și asta l-a marcat teribil.
Citește și: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO
Blestem, ghinion sau soartă?
Mie personal nu îmi place să-i spun nici blestem, nici ghinion, ci soartă. Pur și simplu, conexiunea cu Iisus a avut darul de a schimba cursul vieții lui Robert Powell.
În ce sens? Unul în care de la acest rol, actorul britanic nu a mai prins nicio peliculă memorabilă. Unii au spus că el a devenit ultraexigent și nu și-a mai găsit menirea sau împlinirea în vreun alt rol, în timp ce alții au susținut că regizorii și producătorii l-au evitat pentru că lumea l-a ascociat pe vecie cu imaginea lui Iisus din Nazareth.
În schimb, pentru Jim Caveziel, care l-a interpretat pe Mântuitor în pelicula lui Mel Gibson, ”Patimile lui Iisus”, filmările chiar au avut parte de episoade ciudate: ar fi fost lovit de două ori de… fulger!
Pe Ted Neely, actorul din ”Jesus Christ Superstar” nu l-a mai lovit fulgerul, ci ouăle stricate și roșiile. Habotnicii au ridicat piatra asupra lui Neely pentru că au considerat că ceea ce face el e o blasfemie, adică să interpreteze rolul Fiului Domnului pe ritmuri muzicale.
Comentarii: