NUTRITIE

Îți place să mănânci sărat? Alimentele care te pot ajuta să eviți excesul nesănătos de sare

Foto: Pinterest.com

Sarea are un gust care provoacă dependenţă, motiv pentru care organismul şi creierul sunt create pentru a tânji după acesta. Asociaţia Americană a Inimii recomandă ca adulţii să consume între 1,500 şi 2,400 de miligrame de sare pe zi, ceea ce înseamnă nu mai mult de o linguriţă pe zi. Majoritatea persoanelor consumă undeva la 3,400mg pe zi.

Pofta de sare însă poate fi şi un simptom al unei afecţiuni.

De ce pofteşti la alimente sărate?

În nutriţie, sarea are o reputaţie foarte proastă, deoarece consumată în cantităţi mari poate fi nesănătoasă, la fel şi atunci când e consumată în cantităţi prea mici. Sarea este necesară pentru o bună funcţionare a organismului, inclusiv pentru controlul musculaturii şi menţinerea echilibrului de fluide. Pofta de sare poate fi un simptom al unei afecţiuni medicale care necesită tratament.

Cum să reduci consumul de sare?

Exact ca zahărul, sarea se regăseşte în foarte multe produse. Mai exact, se estimează că 77% din sarea consumată provine din alimentele procesate şi preparatele de restaurant. Alimente precum pâine, sosuri, cereale şi legume la conservă conţin cantităţi de sodiu deloc necesare. De exemplu, o simplă masă la un fast-food poate conţine peste cantitatea zilnică recomandată, motiv pentru care poţi consuma mai multă sare decât crezi. Dacă plănuieşti să renunţi la excesul de sare, iată câteva alternative cu care să le înlocuieşti.

Piperul negru

Piperul proaspăt măcinat are o savoare mult mai intensă decât cel pre-măcinat, motiv pentru care te poate ajuta să te bucuri de gust fără să mai simţi nevoia de niciun strop de sare.

Usturoiul

Usturoiul proaspăt sau pudră oferă gust şi savoare preparatelor, de la dressing-uri, până la legume la cuptor.

Oţet

Oţetul poate imita profilul de savoare al sodiului şi, din fericire, ai atât de multe sortimente din care să alegi:

  • oţet din vin roşu
  • oţet din orez
  • oţet de mere
  • oţet balsamic

Citrice

Similar oţetului, gustul de lămâie, lime şi portocală pot păcăli papilele gustative şi va părea că mănânci nişte alimente sărate.

Comentarii: