Este sau nu însărcinată Iulia Albu? Aceasta este întrebarea de pe buzele tuturor oamenilor din show-bizz. Și asta se întreabă mai ales fanii excentricului fashion editor care s-a jucat puțin cu imaginația privitorilor.
Iulia a urcat pe rețelele de socializare o poză în care i se vede ușor burta. Iar admiratorii au început deja să o felicite nu doar că este foarte frumoasă, ci și pentru a doua…sarcină.
Evident că până va apărea din nou la Măruță pe canapea ca să ia la criticat vedetele din țară, Iulia n-a avut niciun interes să dezlege enigma, lăsând misterul să planeze până la ”marțea neagră” de săptămâna care începe.
CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’
”Nu sunt cea mai bună mamă!”
Iulia Albu este deja mama unei fetițe care locuiește cu ea după divorțul de tatăl Mikaelei, designerul Mihai Albu. Și admitea într-un interviu, în urmă cu ceva timp, că nimeni nu e perfect. Mai ales mama Iulia Albu.
„Nu sunt cea mai bună mamă, cu siguranță. Din punctul meu de vedere, o mamă bună petrece foarte mult timp cu copiii ei. Eu nu sunt una dintre acele mame. Le respect enorm pe cele care decid să își crească astfel copiii, dar pur și simplu nu sunt eu acel gen de persoană.
Îi ofer fiicei mele tot ce își dorește, în măsura în care merită. Eu pentru ea sunt ce a fost mătușa mea pentru mine. Să vedem cum va evolua această relație și pe viitor.
Problematic va fi când va face 14 ani. Mikaela e un copil frumos și inteligent, care are parte de o educație pe care mulți copii cred că ar trebui să o aibă”, spunea Iulia Albu.
Comentarii: