LIFESTYLE

Iulia Vântur, planuri pe pandemie! I-ar plăcea un copil cu Salman Khan

Pe frumoasa româncă a prins-o pandemia în India, alături de iubitul ei celebru de la Bollywood. Locuiesc într-o reședință de vacanță a lui Salman Khan, cu toată familia, și nu se mai ferește să recunoască, ceea ce multă lume știe și ceea ce nu a vrut să spună niciodată. Este iubita lui Salman Khan și are și planuri. Dar nu este nevoie neapărat de căsătorie, asta poate și pentru faptul că actorul indian a mărturisit în multe rânduri că el nu este adeptul căsătoriei.

„Mi-ar plăcea să am o familie, mi-ar plăcea să am un copil, dar așa cum am mai spus, ideea e că trebuie să vină de la Dumnezeu, acest dar.

Pentru că într-adevăr, un copil este un dar. Prioritatea numărul unu este să fiu fericită. Și asta înseamnă să mă fac eu pe mine fericită, oricum pot.”, a spus Iulia pentru Pro TV.

CITEȘTE ȘI: Sfaturi pentru toate femeile: Cum îi puteţi face pe bărbaţi să vă iubească şi mai mult

Sacrificii să nu-l piardă pe Salman!

Când ai lângă tine un bărbat celebru, bogat, expus și atractiv, Salman Khan fiind la un moment dat în top 10 al celor mai atrăgători bărbați ai planetei, trebuie să faci, ca femeie, tot ce îți stă în putință ca să te menții la un nivel. Așa că Iulia Vântur chiar și în pandemie nu-și neglijează ritualul pentru a-și menține silueta.

„Nu sunt matinală. Mă culc târziu și mă trezesc pe la 9-10, depinde. Fac cardio când mă trezesc, nu mănânc, beau o cafea și puțină apă călduță cu oțet de mere. Câteodată dau și un shot de lămâie pe gât. Fac cardio în aer liber sau în sală. Abia după aceea mănânc.

Aici, unde ne-a prins pandemia, suntem mai mulți, în izolare. Mâncarea indiană este foarte gustoasă, dar e preparată cu foarte mult ulei. La amiază mănânc preperate indiene, dar seara am o masă mai ușoară.

Fac exerciții zilnic. De toate, și kickboxing. Pot spune că suntem norocoși, avem muntele în spate…”, a dezvăluit Iulia Vântur în emisiunea Vorbește Lumea, de pe Pro TV.

 

 

 

 

 

Comentarii: