Cântăreaţa în vârstă de 32 de ani povesteşte într-un volum autobiografic cum a luptat cu teribila boală după ce în 2004 a fost muşcată de o căpuşă.
Cu 13 ani în urmă, Kelly Osbourne habar n-avea că o muşcătură de căpuşă, suferită în timpul petrecerii organizată de tatăl ei care împlinea atunci 56 de ani, îi va transforma viaţa într-un calvar. Ozzy, cum e el mai zăpăcit, a scos căpuşa şi a ars-o cu un băţ de chibrit, apoi şi-au văzut de petrecere.
Zece ani mai târziu, Kelly realiza că acel incident a declanşat o suferinţă de un deceniu. Când a aflat că are borelioză, ea a decis să lupte cu orice preţ cu această boală cu o mie de feţe şi nu s-a lăsat până n-a înfrânt-o.
Experienţa a transformat-o complet şi a devenit un capitol important din cartea biografică „There’s No F***ing Secret: Letters From a Badass B****„, în care vedeta povesteşte cum a primit vestea că are boala Lyme în stadiul III. Volumul are 256 de pagini şi va fi lansat pe 25 aprilie în Marea Britanie, anunţă publicaţia Us Weekly.
Kelly începuse să se simtă ca o „legumă” de la atâtea pastile pe care le lua şi, după o serie de diagnosticări greşite, a decis să meargă la clinica lui Philip Battiade, un specialist din Germania care practică medicina alternativă.
Dormi mai puțin de 6 ore? Iată câți centimetri ÎȚI ADAUGI la circumferința taliei / STUDIU
Specialiştii sunt în alertă: Bolile GRAVE cu care se confruntă milioane de oameni
Mintea sau inima? Pe care asculţi mai întâi, în funcţie de zodie
Costul tratamentului, 40.000 pentru o cură de două săptămâni, este destul de piperat şi nu oricine şi-l permite, dar borelioza este una dintre cele mai complicate şi mai boli, iar terapia aplicată de Battiade se bazează pe o abordare care dă rezultate.
„L-am întâlnit prima oară pe Philip când l-a tratat pe fratele meu. Eram pe punctul să aflu ce am, dar eram şi speriată ca naiba. Am început terapia cu celule stem. În loc să încerce să ucidă boala cu antibiotice, acest tratament ţinteşte întărirea sistemului imunitar, astfel încât organismul meu să poată lupta şi să lichideze singur boala. Asta este cea mai bună şi mai de durată vindecare”, explică vedeta în cartea sa.
„Am păstrat tăcerea asupra bolii mele, nu doar pentru că mă temeam că voi fi atacată de companiile farmaceutice pentru că am ales o terapie alternativă, ci şi pentru că aveam impresia că boala Lyme era la modă”, a mai scris fiica lui Ozzy şi Sharon Osbourne, care s-a declarat obosită să tot vadă vedete care fac pe victimele prin presă.
Deja a uitat-o Brad Pitt pe Angelina Jolie?
Cum să îți asiguri SUCCESUL unei partide de sex / SFATURI PENTRU DOAMNE
Kelly e de părere că multe celebrităţi care susţin că au boala Lyme exagerează: „Ştiind pe propria piele cât de crudă este, îmi pot da seama ine are şi cine doar încearcă să profite de un plus de celebritate. Nu pot să înţeleg cum poate să creadă cineva că a trăi cu boala Lyme este ceva frumos. Am învăţat să mă apăr singură şi mă bazez pe intuiţie. Dacă simt că ceva nu-i în regulă, refuz să las pe oricine altcineva să mă convingă că e invers.”
Cunoscută şi sub numele de „boala cu 1.000 de feţe”, din cauza varietăţii de simptome pe care le poate dezvolta şi care pot face să fie confundată cu alte maladii, Lyme este o boală infecţioasă produsă de o bacterie transmisă omului prin înţepătura de căpuşă. Bacteria transmisă de căpuşele bolnave intră în sânge şi afectează articulaţiile, muşchii, inima şi sistemul nervos, iar în unele cazuri bolnavii pot paraliza, notează agenţia Mediafax.
Anumite simptome ale bolii Lyme, precum oboseala, durerile de cap, durerile articulare şi simptomele asemănătoare răcelii fac ca aceasta să fie uşor de confundat cu alte afecţiuni.
Un test de sânge poate verifica anticorpii bolii Lyme în sânge, dar aceştia nu apar decât la câteva săptămâni după infectare, iar testul este cunoscut ca fiind nesigur.
La nivel european, sunt raportate anual aproximativ 85.000 de cazuri de boală Lyme, potrivit datelor de la Centrul europeran de prevenire şi control al bolilor, citat de Mediafax.
Pe de altă parte, nu toate căpuşele sunt purtătoare ale acestei bacterii şi nu toate înţepăturile de căpuşe produc boala Lyme, spun medicii infecţionişti. În situaţia în care o persoană a fost înţepată de căpuşă, specialiştii recomandă ca extragerea acesteia să se facă într-un serviciu de urgenţă unde sunt folosite pensete speciale, pentru a evita ruperea capului de căpuşă (care poate produce o infecţie locală) sau strivirea corpului căpuşei (care sporeşte riscul de pătrundere a infecţiei prin pielea lezată).
Care sunt SIMPTOMELE bolilor contactate prin mușcătura de căpușă
Știi ce trebuie să faci dacă te înțeapă o CĂPUȘĂ? / VIDEO
La primele semne de boală (roşeaţă la locul înţepăturii, febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare şi articulare), bolnavul trebuie să se prezinte la medic, pentru consultaţie şi tratament antibiotic.
Kelly, care a învins de opt ani dependenţa de pastile, a scris şi despre această parte întunecată din viaţa sa, care a început la vârsta de 19 ani: „Eram o fată timidă, sufeream de anxietate, aşa că doctorii mi-au dat reţete. Aş putea să spun că mi le dădeau prea uşor şi că erau mai stricţi dacă le ceream nişte bomboane decât Klonopin, Vicodin sau Valium.”
„Aveam deja o educaţie dată naibii despre cum să iei pastilele şi să le ascunzi, pentru că am văzut toată viaţa mea, în care am fost mereu în turnee. Ajunsesem în faza în care aş fi făcut orice pentru pastile. Dar nu mi-au plăcut niciodată petrecerile cu droguri. Cocaina nu-i mişto – e naşpa. Nu mai zic de Ecstasy. Am încercat odată metamfetamina, fiindcă cineva m-a minţit că era cocaină. A fost cel mai naşpa. A trebuit să curăţ tot apartamentul cu periuţa de dinţi pentru că mă temeam că dacă o să-mi sară puţin praf din nas, căţeluşa mea o să-l lingă şi o să moară”, mărturiseşte cântăreaţa în biografia sa.
A fost o perioadă tulbure din viaţa vedetei când ea s-a refugiat în depedenţă.
Asta e senzaţia verii: Când o vei gusta te vei îndrăgosti pe loc
Eşti ciupit de ţânţari mai DES decât alte persoane? Iată DE CE
Greşelile care îți transformă cafeaua într-un PERICOL pentru organism
Pepenele roşu. Patru lucruri mai puţin cunoscute
Mama lupta cu un cancer de colon în stadiul III, iar tatăl ei turna pe gât pastile cu vodka. „Când l-au luat cu ambulanţa, m-am rugat de cei de la Urgenţe să nu anunţe Poliţia. Vă rog, nu faceţi asta, le-am zis. Ce-o să-mi mai rămână dacă faceţi asta? Eram în sevraj şi tremuram, speriată, iar echipajul a decis să nu sune, dar au spus că-l vor duce pe tata la dezintoxicare, de urgenţă”, povesteşte Kelly. „Odată eram la spital. Am alergat de la salonul unde se afla mama după operaţie la salonul în care tata era tratat după o supradoză de pastile şi alcool”, a mai scris ea.
Kelly Osbourne mărturiseşte că după ce s-a vindecat de borelioză impulsul de a-şi schimba viaţa a fost determinat de contractul pe care l-a semnat pentru rolul de membru al juriului în show-ul „Dacing with the Stars”, difuzat de postul de televiziune ABC. A slăbit 22 de kilograme şi din răţuşca cea urâtă s-a transformat într-o lebădă, scrie ea.
Fiica rockerului Ozzy Osbourne este designer de modă, cântăreaţă şi vedetă de televiziune. Ea a devenit cunoscută după apariţia în reality show-ul „The Osbournes”.
Comentarii: