Multă lume crede că primele lalele au apărut în Olanda, însă nu este deloc așa. Primele lalele au apărut într-unul dintre cele mai neprielnice locuri de pe Pământ, în Asia, mai exact la granița dintre China, Tibet, Rusia şi Afganistan. De la poalele munților Tian Shan, laleaua sălbatică s-a răspândit spre Vest și a ajuns pe malurile Mării Negre, pe teritoriul Turciei de astăzi.
Floarea lui Dumnezeu
Treptat, laleaua a devenit pentru turci un simbol al vieții și al fertilității, o floare cu semnificaţie aproape divină. În limba turcă, laleaua se numeşte laleh și, în alfabetul arab, cuvântul are aceleaşi litere ca şi Allah. Laleaua a devenit, astfel, floarea lui Dumnezeu.
Războinicii otomani foloseau simbolul lalelei ca să-i protejeze în bătălii, purtând haine decorate cu lalele, în ciuda interdicției islamice de a reproduce orice formă de viaţă. După ce această interdicție a fost ridicată, laleaua a devenit un motiv principal în arta islamică otomană și a fost reprezentată nu doar pe produsele ceramice (faimoasa faianță de Iznik), ci și pe robele sultanilor sau pe armurile imperiale.
Din Istamblul… în Olanda!
După cucerirea Constantinopolului, sultanul a umplut orașul cu grădini de zambile, trandafiri, garoafe, narcise şi, mai ales, lalele. Și astăzi, dacă ajungi în Istanbul în luna aprilie, te poți bucura de o adevărată simfonie a lalelelor.
În timpul lui Suleyman Magnificul, turcii au început să cultive lalelele în mod organizat și să obțină tot mai multe varietăți. Se spune că existau peste 1500 de soiuri. Cele mai frumoase aveau și nume pe măsură: Perla nepereche, Roza zorilor sau Lumina Raiului.
Primii bulbi de lalele au călătorit spre Europa probabil la jumătatea secolului al XVI-lea. Cum încă nu se inventase un sistem de trimitere flori, bulbii au călătorit în bagajele diplomatice sau particulare ale ambasadorilor. În scurt timp, lalelele au devenit simboluri ale bogăției, fiind la acea vreme flori exotice și rare și au început să fie foarte căutate de nobilii care doreau să aibă în grădinile lor cele mai rare soiuri de lalele.
Mania lalelelor
Vânătoarea de noi soiuri a făcut ca prețul bulbilor să crească tot mai mult, până când s-a ajuns ca un bulb să se vândă chiar cu prețul unei case. Pentru Olanda, această adevărată manie a lalelelor a fost surprinzătoare pentru o societate protestantă, care condamna orice exces sau extravaganță.
Popularitatea în creștere a lalelei a atras în această afacere întreaga națiune, toate păturile societății fiind implicate în creșterea și comerțul cu această floare.
Dar, nu a fost decât o chestiune de timp până când mania lalelelor să se sfârșească aproape la fel de brusc cum a început.
În 1634, în parte ca urmare a cererii de lalele din partea franceză, speculatorii au început să între pe piață. În 1636, comercianții olandezi vindeau și cumpărau contracte pentru bulbii de sfârșit de sezon, implementând o piață de tip futures.
În același an, lalelele erau tranzacționate pe bursele diferitelor orașe, încurajând populația să susțină această afacere. Oamenii își vindeau posesiunile pentru a specula piața. O ofertă de acest gen a fost pentru un bulb din rarul gen Semper Augustus, când au fost dați la schimb 49.000 de metri pătrați de teren.
Ca în orice activitate economică speculativă, la început, multe persoane s-au îmbogățit, dar curând situația a luat o altă întorsătură.
În februarie 1637, comercianții s-au trezit că nu pot găsi noi cumpărători care să achiționeze bulbii la prețurile din ce în ce mai mari practicate. Imediat, cererea pentru lalele a scăzut dramatic, prețurile deasemenea, iar astfel bula speculativă s-a spart. Dată fiind amploarea dezastrului financiar, panicați, oamenii au cerut ajutorul guvernului, care a declarat nule contractele, dar numai cu plata unei taxe de 10% din valoarea inițială.
Foarte mulți olandezi și-au pierdut aproape întreg avutul. Ulterior, economia olandeză a intrat într-o criză ce a mai durat câțiva ani.
În prezent, industria de flori din Olanda este în creștere, totalul exporturilor de flori din Olanda către alte țări ajungând în 2015 la 4.7 miliarde euro. Cultivarea lalelelor are rata cea mai mare de profitabilitate a business-urilor cu flori.