X

Limonada neagră, la mare căutare pentru cure de slăbire. Are însă şi RISCURI serioase

Limonada neagră este o băutură care are în compoziţie un ingredient-cheie care se presupune că ar avea un puternic efect detox, dar şi proprietăţi antibalonare.

Acesta este cărbunele activ sau medicinal, acelaşi pe care îl conţin comprimatele negre destinate ameliorării gazelor intestinale şi balonării. Dar este oare acesta indicat în limonada clasică şi, mai ales, în cantităţi mari? Să aflăm!

Limonada neagră cu cărbune: presupuse efecte benefice

Despre apa cu lămâie ştim deja că este duşmanul de temut al kilogramelor, deoarece îmbunătăţeşte procesul de digestie, reduce nivelul colesterolului şi previne constipaţia. Cât priveşte cărbunele medicinal, şi acesta are parte de efecte pozitive asupra organsimului, mai ales la nivel gastrointestinal: previne sau ameliorează gazele intestinale, balonarea sau diareea, potrivit csid.ro.

„Susţinătorii” limonadei negre plusează şi spun că acest cărbune medicinal ar contribui şi la eliminarea toxinelor din corp. Cu alte cuvinte, ar avea efecte detoxifiante, dar şi acţiune antimahmureală. Iată ce alte beneficii îi atribuie consumatorii acestei băuturi:

CITEȘTE ȘI: Rezultate uimitoare: Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci în fiecare zi ghimbir, timp de o lună

Are efect energizant

Datorită vitaminei C şi a mineralelor precum calciu, magneziu şi potasiu conţinute, limonada neagră poate conferi energie organismului, fără a-i aduce în dar zahăr sau carbohidraţi, compuşi pe care alte băuturi energizante îi conţin.

Ajută la curăţarea ficatului

Efectul antioxidant al apei cu lămâie şi proprietăţile detoxifiante ale cărbunelui sunt argumentele care stau la baza afirmaţiei conform căreia această limonadă neagră ar ajuta la eliminarea toxinelor din organism, dar şi la întărirea sistemului imunitar.

Are numeroase vitamine – e adevărat, lămâile conţin o cantitate mare de vitamina C, dar sunt bogate şi în fier, fibre şi vitamine din grupul B, substanţe nutritive importante, mai ales dacă eşti însărcinată, deoarece fac bine şi fătului.

Te ajută să slăbeşti

Pectina este o fibră solubilă care se găseşte din abundenţă în lămâi şi care ajută la menţinerea senzaţiei de saţietate un timp îndelungat, ceea ce poate ajuta, într-adevăr, la scăderea în greutate.

Previne sau ameliorează balonarea şi gazele intestinale

Cărbunele medicinal are acest efect benefic, e drept, dar dacă aceste simptome se manifestă pe termen lung, cel mai probabil nu alimentaţia este de vină. Vezi aici 5 boli care se manifestă prin balonare!

Previne mahmureala

Tot cărbunele medicinal este cel care poate avea un efect în acest sens. Acesta acţionează asupra aditivilor şi substanţelor chimice din compoziţia băuturilor alcoolice, eliminând aceste toxine din corp. De altfel, durerile groaznice de cap cauzate de consumul de alcool sunt atribuite, de fapt, substanţelor îndoielnice conţinute, nu alcoolului propriu zis. Citeşte şi: Sulfiţii din alimente şi băuturi – un pericol pentru creier şi stomac!

Pastilele cu cărbune sunt adesea recomandate de medici în caz de intoxicaţie cu alcool, expunere la mucegai sau diaree. Dar asta nu înseamnă că este un panaceu, avertizează Judy Fulop, medic la Centrul de Medicină Integrativă Northwestern Memorial din Chicago.

CITEȘTE ȘI: Cărbunele medicinal. Modalități surprinzătoare de utilizare și principale beneficii

„Nu toată lumea trebuie să consume limonadă cu cărbune ca metodă preventivă, deoarece poate face mai mult rău decât bine în unele situaţii, cum este cazul celor care se confruntă cu gastrită sau ulcer gastroduodenal. Cărbunele activ poate fi extrem de benefic în cazuri specifice, dar nu administrat zilnic, nejustificat”, adaugă medicul.

Limonada neagră: cum se prepară

Limonada neagră este uşor de preparat şi are la bază 3 ingrediente: suc de lămâie, apă şi cărbune.
Iată care sunt ingredientele necesare pentru 4 porţii de limonadă neagră:

4 căni de apă
sucul de la 2 lămâi
o capsulă/un comprimat de cărbune medicinal
opţional: cuburi de gheaţă, câteva picături de stevia sau de sirop de arţar ori o linguriţă de miere (pentru îndulcire)

Se adaugă sucul de lămâie în apă, se amestecă bine. Se adaugă praful de cărbune medicinal din capsulă sau se zdrobeşte pastila, apoi se amestecă energic. Opţional, se poate adăuga miere, sirop de arţar sau stevia. Se serveşte cu gheaţă şi se garniseşte marginea paharului cu o felie de lămâie.

În ciuda aspectului ciudat, băutura obţinută are exact gustul de limonadă, deoarece cărbunele nu-i influenţează gustul.

Limonada neagră cu cărbune: posibile reacţii adverse

Medicii avertizează că această băutură nu trebuie consumată zilnic şi în niciun caz mai devreme de 90 de minute înainte sau după masă. Asta deoarece cărbunele poate împiedica absorbţia substanţelor nutritive din alimente, favorizând carenţele de vitamine şi minerale. Acelaşi interval de 90 de minute este indicat şi în cazul administrării anumitor medicamente sau suplimente, care îşi pot pierde din eficienţă.

CITEȘTE ȘI: Minim doi litri de lichide pe zi, o țintă dificilă? Trucuri care îți fac misiunea mai ușoară

De asemenea, trebuie ţinut cont de faptul că administrarea cărbunelui medicinal, sub orice formă, pe termen lung şi în cantitate mare, poate favoriza apariţia constipaţiei. În plus, excesul de cărbune poate duce la colorarea limbii şi a materiilor fecale, acestea căpătând o nuanţă foarte închisă. De aceea, se recomandă consultul medicului înainte de a lua decizia de a consuma o astfel de băutură pe termen lung, pentru a preveni eventualele reacţii adverse.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro