MOMS

Lucruri pe care NU le știai despre ALĂPTAREA nou-născutului

“Nutriţia are un rol fundamental în dezvoltarea copiilor. Experienţele nutriţionale din prima copilărie au efecte pe termen lung asupra sănătăţii adultului. Există dovezi consistente că populaţiile sănătoase sunt acelea care au beneficiat de o nutriţie şi îngrijiri adecvate în perioada copilăriei timpurii – inclusiv perioada prenatală. Reputaţi analişti au evidenţiat faptul că insuficienţa investiţiei brute în mame şi copii, în special în perioadele copilăriei timpurii, constituie una dintre cele mai puternice motoare de creştere a inegalităţilor în interiorul şi între naţiuni.” sustine Conf.univ.dr. Nicolae Suciu.

Pe glob se nasc anual 136,7 milioane de copii, dintre care doar 32,6% sunt hrăniţi exclusiv prin alăptare. Conform unui studiu desfăşurat de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi UNICEF,  în România rata de 12,6% este printre cele mai mici din Europa.

Dacă în prima lună de viaţă, 31% dintre copii sunt alăptaţi exclusiv la sân, acest procent scade în urmatoarea lună la 22,7%, ajungând în luna a şasea a copilului la un procent de 3,4%, un procent foarte mic.

Conform aceluiasi studiu, educaţia mamei este un factor ce influenţează alăptarea exclusivă, mamele cu studii superioare şi cele cu educaţie puţină înregistând cele mai mari procente, 15% şi respectiv, 17%. De asemenea, prevalenţa alăptării exclusive, în mediul urban, este aproape de două ori mai mare decat în mediul rural, 15,4 fată de 9,8%.

NEW/ Bomboanele care DISTRUG celulele canceroase

De ce este indicat să NU cureţi cartofii noi de coajă

Oboseala inexplicabilă. Cauze posibile

De ce este importanta alaptarea atat pentru nou nascut, cat si pentru mama

Laptele matern este alimentul perfect pentru cresterea sanatoasa a bebelusului, fiind bogat in micronutrienti si anticorpi. Alaptarea ii permite nou-nascutului sa simta apropierea mamei inca din primele clipe si astfel cei doi vor dezvolta o legatura afectiva unica pentru intreaga viata.

Chiar daca alaptarea este un proces natural si sanatos, presupune o pregatire prealabila, documentare, precum si un ajutor specializat in primele zile de la nastere.

Iata cateva dintre beneficiile mai putin cunoscute ale laptelui matern:

Nicole Kidman, „Regina” Cannes-ului. Cum arată vedeta la aproape 50 de ani/ FOTO

GALERIE FOTO / Cannes 2017 : Pamela Anderson, de NERECUNOSCUT!

Primul turneu internațional al Melaniei Trump ca primă doamnă. Ce ținute a purtat / FOTO

Bebelusul poate simti mirosul unic al laptelui matern

Bebelusul se naste cu instinctul sa suga si sa caute mancare si prin simtul olfactiv te va putea simti atat pe tine cat si pe tatal sau. Desigur, te va putea distinge dupa mirosul laptelui matern. Iar tu vei sti ca ii este foame atunci cand il imbratisezi si micutul isi intoarce capul sa caute sanul.

Foto: Pinterest.com

Alaptarea poate reduce riscul de cancer mamar

Studiile arata ca femeile care alapteaza sunt mai putin predispuse sa dezvolte cancer mamar, in comparatie cu femeile care nu alapteaza. Se stabileste, de asemenea, o corelatie puternica intre femeile care au fost alaptate in copilarie si un risc scazut de a dezvolta cancer pe parcursul vietii de adult.

Cum să-ți îngrijești părul în timpul SARCINII

Îți lași bebelușul să se joace pe smartphone sau tabletă? Iată CE se poate ÎNTÂMPLA

Marimea sanilor nu are legatura cu cantitatea de lapte pe care o poti produce

Dimensiunea sanilor este determinata de cantitatea de tesut gras, deci nu exista niciun rationament care demonstreaza ca sanii mici produc o cantitate mica de lapte. Laptele este produs de glandele mamare prezente in sanii oricarei femei, indiferent de dimensiunea lor. Asadar, poti sta linistita deoarece circumferinta lor nu va influenta in niciun fel capacitatea ta de a produce suficient lapte pentru micut.

Sanii devin foarte sensibili

Cand apare lactatia, te poti astepta la o supradimensionare a sanilor si a sensibilitatii lor – indiferent de dimensiunea lor anterioara.

Te poti astepta chiar la scurgeri de lapte cand te vei gandi la bebelus sau cand il vei auzi plangand. Pentru a evita scurgerile si a detensiona sanii, care de altfel devin durerosi, este sa mulgi acel lapte. Exista pe piata pompe pentru muls, atat manuale cat si electrice.

Sănătatea din farfurie/ 3 REȚETE INEDITE: suc, salată și vin de pătrunjel

Băutura minune care te vindecă de cancerul la tiroidă: Reţeta e revoluţionară

Semnele care îți arată că ai o circulație sangvină deficitară. Ce trebuie să faci

Lipsa laptelui este destul de rara

Desi se intampla extrem de rar, unele femei nu pot produce suficient lapte si il suplimenteaza cu formula. De cele mai multe ori, cauza o reprezinta afectiunile anterioare.

Insa, chiar si femeilor care nu au lactatie bogata li se recomanda sa alapteze cat mai mult posibil – fie doar pentru a linisti bebelusul. Vei vedea, orice stimulare transmite organismului tau mesajul de a produce si mai mult lapte.

Exista cateva mici trucuri la care poti apela pentru a sprijini lactatia: consumul mai mare de apa, mai multa odihna sau mulsul intre sedintele de alaptare ale bebelusului.

Ce trebuie sa stii despre TOALETA NOU NĂSCUTULUI

Cum să-l înveți pe cel mic să facă la oliță în 3 zile

Ingredientul din PUFULEȚI despre care nimeni nu vorbeşte

Alaptarea poate fi dificila, chiar si atunci cand exista bunavointa

Poate ai auzit ca alaptarea este usoara si se intampla intr-o maniera naturala atat pentru tine cat si pentru bebelus.

Pentru unele mame, alaptarea este foarte usoara si lipsita de complicatii. Insa, pentru altele, necesita mai multe eforturi. Mai ales in cazul in care au avut parte de o nastere complicata sau au nascut prin cezariana sau nu au stat in camera cu bebelusul inca din primele ore dupa nastere. Asigurarea unui viitor sanatos pentru copilul tau cred insa ca merita orice efort!

Foto: Pinterest.com

Pentru sanatatea nou noscutului si a mamei, medicii incurajeaza alaptarea pana la minim 6 luni, precum si continuarea alaptarii cat mai mult timp posibil, in paralel cu introducerea alimentelor solide in dieta copilului.

Cum SUCEȘTI mintea unui bărbat, în funcţie de zodie

De ce NU este indicat să spui ”sănătate!” cuiva care strănută

Cum CÂȘTIGĂ Lyudmila Putina milioane de dolari cu ajutorul INCREDIBIL al scriitorului Lev Tolstoi

MITURI ADEVARATE

  • Intotdeauna vei avea suficient lapte, indiferent daca ti se pare altfel.
  • Laptele matern isi schimba compozitia in functie de etapa de dezvoltare a micutului tau si chiar de momentul din zi in functie de nevoile copilului
  • Bebelusul isi alege singur intervalele intre mese– astfel ca inainte de somn isi va face resurse mai ample de lapte
  • Laptele matern nu pateaza

Comentarii: