X

Mai țineți minte? Kovesi a fost baschetbalistă de națională, iată de ce a renunțat

Laura Codruța Lascu, acesta este numele de fată al fostului șef DNA, acum procuror șef pe Europa. Numele ei se regăsește în echipa CSS Mediaș, cu care a cucerit titlul de campioană națională la junioare în 1989. Tot în acel an, cu ea în lot, naționala de cadete a României a devenit vicecampioană europeană de juniori la turneul final disputat chiar la Timișoara.

De ce să fi renunțat la o carieră promițătoare în sport ambițioasa procuroare de mai târziu? Unii spun că ar fi frecat băncile de rezervă și că talentul nu o dădea afară din casă. Avea, în schimb, de partea ei tenacitatea și disciplina cazonă

„Dacă eu mă întorceam cu spatele și ea avea de făcut 100 de sărituri ca mingea, făcea 100, nu făcea 99! Nu se dădea la o parte de la efort, fie că îi convenea sau că nu îi convenea. Bodogănea, dar își făcea datoria fără probleme.

Nu trebuia să-i repeți un lucru de două ori, ceea ce e o mare calitate într-o relație dificilă cum e cea dintre un antrenor și un jucător de 15-16 ani, unul pus să muncească gratuit. Se muncea pe «butoaie de transpirație», nu erau contracte pe bani. Se muncea din pasiune”, a povestit pentru gsp.ro antrenorul lui Kovesi de atunci, Costel Tătaru.

CITEȘTE ȘI: Când a devenit insultător degetul mijlociu. Scurtă istorie

Recomandată mai ales de talie

Dincolo de seriozitate și munca făcută din pasiune, și dincolo de talent, uneori este nevoie de altceva pentru a fi propulsat într-o națională. Cum e cazul baschetului, e nevoie mai ales de fizic corespunzător, de gabarit impresionant.

„Ea era mai subțirică, dar avea 1.80 m atunci, era obligativitate de talie la divizia de junioare. Dacă nu îndeplineai unele condiții de talie, nu erai primită în turneele finale și nu puteai să te afirmi. Astfel, noi eram obligați să căutăm elemente de talie”, a mărturisit, totuși, Costel Tătaru una dintre calitățile care au recomandat-o pe adolescenta Lascu în vederile selecționerului.

Fizicul i-a deschis o cale pe care însă Laura Codruța Kovesi n-a mai urmat-o, după ce a început facultatea de drept. ”În primii ani, a încercat să mai facă sport, dar probabil că rigorile învățământului superior au făcut-o să renunțe la un moment dat la sportul de performanță.

Clujul, echipa ei de atunci, era campioană națională, iar cei de acolo aveau pretenții mari de pregătire, erau și prin cupele europene și ea nu prea putea să meargă în paralel și cu activitatea de studentă la Drept.

Probabil că seriozitatea și rigorile de la Drept au făcut-o să ia această decizie. Nu poți fi jurist de nota 5, exact cum nu poți fi medic de nota 5 sau dascăl de nota 5. Ea era obișnuită să facă performanță, era foarte hotărâtă, foarte ambițioasă și nu umbla cu jumătăți de măsură. De asta cred că a renunțat mai repede la baschet”, a mai spus Costel Tătaru.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro