LIFESTYLE

Marea actriță Draga Olteanu Matei, semne de la Dumnezeu în vis! Ce îi transmiteau colegii decedați și unde s-a retras îndrăgita artistă

sursa: OK Magazine!

Cu greu o mai recunoști, la cei 85 de ani pe care i-a împlinit în toamnă. A rămas o mână de om, firavă și uscățivă. Nimic din vulcanica Veta a lui nea Mărin Miliardaru, nimic din personajele pe care Draga Olteanu Matei le-a însuflețit pentru noi, publicul, în decenii de muncă pe scenă.

Marea actriță își trăiește bătrânețea departe de Capitala dezlănțuită, la Piatra Neamț, dar nu pentru că și-ar fi dorit o așa retragere, ci pentru că viața i-a dat oarecum un brânci, spune chiar Draga Olteanu Matei. A pierdut casa în care investise toată truda ei și a soțului, fost medic, și a fost nevoită să plece din București. Lovitura, povestea artista la un moment dat, a fost cruntă. Și nici n-a prevăzut-o în vreun fel, chiar dacă ea, Draga Olteanu Matei, a avut mereu o relație specială cu divinitatea. Hristos și Dumnezeu au avut mereu grijă de ea, chiar de când a intrat în teatru!

CITEȘTE ȘI: Ce trebuie să faci pentru a avea un creier mai eficient. Cele două activități recomandate de specialișt

Mesaje de la Amza Pellea și de la Toma Caragiu

Draga Olteanu Matei este convinsă că Dumnezeu i-a dat mereu semne, deși nu a știut mereu ce vrea să-i spună. Așa cum s-a întâmplat în urmă cu 50 de ani, când la debutul în carieră, i-a apărut în vis Iisus. Regretatul Ştefan Bănică a plecat într-un turneu în Israel, și a jucat atât de bine, că i s-a propus să mai vină cu o trupă. Iar actrița povestește într-un interviu la Antena 3 visase că e în… Sahara.

”Mă gândesc că nu poţi visa unde nu ai fost. Am visat nişte dune, un cer albastru şi cald şi pustiu. Şi Isus Hristos, îmbrăcat într-o cămaşă de in, cu pletele pe care le ştim, cu mir, mă ducea în brațe. Eu eram într-o camaşă de in, mă ducea ca pe un copil. Din mijlocul nisipului s-a urcat o scară de fier, în spirală, pe o platformă, care ducea direct în Cer. M-a lăsat acolo, s-a deschis o uşă şi a intrat Iisus. Am vrut să intru şi eu. Mi-a pus mâna aşa, și a spus: ”Tu rămâi aici, mai ai treabă”. Apoi, după o vreme, m-a sunat Coca Alexandrescu să îmi spună că am fost distribuită”, spune cu lacrimi în ochi Draga Olteanu.

A mai avut și alte vise, în care mesajele de dincolo, din cealaltă lumea îi erau transmise de foștii ei dragi colegi.  ”Se făcea că soțul meu a făcut infarct. Eram necăjită și plângeam, am visat că eram la o rampă unde se încarcă vagoanele de marfă, erau stive de lădițe pline de struguri. Și se încărcau acolo, a apărut Amza Pellea, îmbrăcat în costum de cowboy și mi-a spus: ” Fă, năroado, lacrimile tale sunt acolo, nu o să mai plângi de acum înainte. Și într-adevăr, soțul meu s-a făcut bine, la acea vreme”,  îndrăgita artistă.

Însă nu toate veștile primite în vis au fost fericite. Într-o noapte, spune că i  s-a înfățișat Toma Caragiu care o sărutat-o pe obraz. Iar la scurt timp, mama ei a încetat din viață: ”Mama a murit când intră Maica Domnului în Biserică, pe 21 noiembire. Și l-am visat pe Toma Caragiu și a venit în dormitor și m-am repezit și l-am sărutat. Și a zis: trist. Am primit un telefon că a murit mama!”.

Comentarii: