Menținerea unei greutăți corporale sănătoase a devenit o reală provocare în zilele noastre, mai ales în cazul copiilor care nu mai au stilul de viață de odinioară, tentația unor activități sedentare devenind de-a dreptul covârșitoare.
Iată ce ne sfătuiesc specialiștii în nutriție pentru a-ne ajuta copilul să își mențină o greutate sănătoasă:
Care este greutatea sănătoasă la copii
Conform cercetărilor, copiii care reușesc să mențină o greutate sănătoasă tind să fie mai tonifiați, mai sănătoși, capabili să învețe și cu încredere de sine crescută. Un stil de viață activ, consumul unor alimente și băuturi sănătoase joacă un rol semnificativ în acest sens.
Este important în primul rând să conștientizezi când copilul tău chiar întâmpină probleme cu greutatea; reține însă că poate fi vorba atât de un surplus cât și de un deficit ponderal.
În același timp însă, nu uita că nu toți copiii se dezvoltă în același ritm (cresc într-un grad și într-un interval de timp diferit; de asemenea, cantitatea de grăsime corporală a unui copil se modifică odată cu vârsta și diferă de la băieți la fete), motiv pentru care identificarea supraponderabilității (în special) ajunge deseori anevoioasă.
Mintea sau inima? Pe care asculţi mai întâi, în funcţie de zodie
Ce ștranduri, piscine și aquapark-uri avem la dispoziție pe caniculă/ BUCUREȘTI
Mâncatul pe fond nervos începe din copilărie. Cum să-l evitam în cazul copilului nostru?
Un instrument de ajutor constă în indicele de masă corporală sau IMC. Acesta reprezintă o estimare a greutății corporale raportată la înălțime; în funcție de IMC se poate stabili dacă o persoană este subpoderală, are greutate normală sau este supraponderală/obeză.
La copii IMC are o particularitate, și anume de a fi raportat la vârstă și la sex.
În cazul în care există un surplus ponderal la copil cresc șansele de apariție a unor probleme de sănătate pe termen scurt sau lung. Astfel, pe termen scurt pot apărea probleme cu respirația sau cu articulațiile, dar și diabet de tip 2, hipertensiune sau nivel ridicat al colesterolului.
Din punct de vedere comportamental, copiii care întâmpină probleme cu greutatea sunt mai expuși hărțuirii, dar și de a dezvolta depresie. Pe termen lung, copiii supraponderali sunt predispuși de a deveni adulți supraponderali, de a prezenta probleme de sănătate precum boli cardiace sau chiar cancer.
Angelina Jolie, alături de cei şase copii. Ce a făcut actrița / FOTO
AVERTISMENTUL SPECIALIȘTILOR: Lăsați copiii să numere pe degete!
Cum ne protejăm COPIII de caniculă
Cum pot părinții să își ajute copilul să mențină o greutate corporală sănătoasă
Implicarea părinților în această problemă este esențială. În primul rând, părinții trebuie să înțeleagă că o greutate conformă cu vârsta și talia înseamnă sănătate. Să ai trei mese pe zi și două gustări, din care măcar cina, dacă nu și micul dejun, să fie luate în familie este un lucru esențial pentru dezvoltarea psihomotorie a copilului, la fel cum sunt de altfel și cultivarea emoțiilor pozitive – prin asigurarea unui climat familial stabil – și a unei atitudini pro-mișcare.
Diversificarea corect înțeleasă și împrietenirea copilului cu gustul legumelor este cel mai bun lucru pe care-l pot face pentru copilul lor. O diversificare corectă se începe după 6 luni de alăptare la sân acolo unde e posibil sau începând de la patru luni dacă nou-născutul este hrănit cu formulă. Această diversificare se face cu legume și cu carne de pui sau vită, 50 gr în prima lună de diversificare.
Ce înseamnă O PORȚIE de mâncare
Alimentul se propune, nu se impune, dar mama are nevoie de perseverență, răbdare și mult tact. Un aliment refuzat se reintroduce în săptămâna următoare, alături sau împreună cu un alt aliment, cu al cărui gust copilul este deja familiarizat. Ar fi optim ca mama să ofere fructele de abia după prima lună de diversificare, după ce copilul s-a obișnuit cu cât mai multe legume și cu gustul cărnii. Urmează apoi fructele de sezon și brânzica făcută în casă cu lămâie sau calciu, cerealele fără zahăr, gălbenușul de ou și peștele în următoarele trei luni, alături de mesele de lapte care pot fi păstrate pentru dimineață și seară. După vârsta de un an copilul poate avea trei mese și două gustări, alimentația apropiindu-se de cea a unui adult care știe să se hrănească sănătos.
Cerealele integrale se pot introduce în primul an de viață după 6 luni, dar toleranța intestinală a copilului trebuie testată inițial prin cantități mici, până la 5-6 lingurițe la o masă. Din punct de vedere nutrițional, dacă sunt fără zahăr înseamnă un aport de vitamine de grup B și fibre, care încet-încet vor regla tranzitul intestinal și vor favoriza dezvoltarea florei intestinale sănătoase, specifică bebelușului. Aceste cereale conțin proteine și carbohidrați în cantitate semnificativă, iar alături de lapte pot fi un mic dejun energizant și mai puțin o masă de seară, chiar dacă din acest amestec se absoarbe bine un aminoacid numit triptofan, precursorul serotoninei, hormonul stării de bine.
Ce NU trebuie să faci sub nicio formă dacă ești părinte
Părintele nu ar trebui să ofere în primii 2-3 ani de viață glucide rafinate-dulciuri copilului. Senzația de foame și sațietate există pentru a semnala nevoia copilului de hrană, iar aprehensiunea lui pentru gustul dulce – stimulată prin oferirea zilnică de dulciuri – ar crește și ar perturba aceste instincte. Astfel, copilul va dori aceste alimente dulci și va învăța să mănânce de poftă, așa cum se întâmplă în cazul multor copii care aleg să „nu mai mănânce nimic” în afara dulciurilor, bineînțeles!
De ce sunt copiii înnebuniţi după kendama şi spinner fidget? Explicaţia e INCREDIBILĂ!
10 lucruri pe care NU le speli atât de des pe cât ar trebui
9 Tipuri de BĂI DETOX care te ajută la slăbit
Toate aceste lucruri se întâmplă spre disperarea mamelor care încep atunci un lung periplu prin cabinete de pediatrie în clinici private, deoarece copilul „nu mai mănâncă, așa cum mânca odată”. Această corvoadă poate fi prevenită dacă se face corect diversificarea și dulciurile se oferă copilului la masa de duminică, sub forma unei prăjituri făcute în casă sau zilnic, pe post de gustări prin fructele de sezon.
Echilibrul, cheia succesului
Prin urmare, echilibrul in atitudine, în hrană, în mișcare și exercițiu fizic, în …anxietate și în relația de atașament care se dezvoltă între mamă și copil în primul an de viață, în relația dintre cei doi părinți trebuie să primeze.
Dureri de dinți, de burtică sau răceală? LINIȘTEȘTE-ȚI bebelușul prin MASAJ / ZONE & AFECȚIUNI
Nu cedați, cel puțin, nu cedați foarte ușor, șantajului emoțional care vine din partea celor mici pentru că nu vor să mănânce un anumit aliment sau altul.
În niciun caz, NU este recomandată gratificarea prin mâncare sau câștigarea bunei-dispoziții a copilului prin oferirea unei gustări hiperdense caloric și foarte dulci.
Succes!
Comentarii: