Ana Maria Popescu a ajuns în țară și nu a uitat de schimbul indirect de replici avut cu ministrul Eduard Novak. Cel care a și întâmpinat-o la sosire, iar la final, i-a înmânat un buchet de flori şi o diplomă.
„Mulţumim pentru frumoasa primire, mă bucur să vă văd pe toţi aici, este foarte important pentur noi, pentru sport în general, măcar la Jocurile Olimpice să ne întâlnim şi să ne vedem.
Mă bucur că după 13 ani de zile am văzut mai puţine titluri cu <Brânză a pierdut aurul>, dar încă mai sunt. Mă bucur că o parte dintre voi aţi înţeles mesajul, că un loc la Jocurile Olimpice se câştigă, oricum ar fi el şi simplul fapt că te-ai calificat acolo este un loc câştigat.
Mi-aş dori ca de acum înainte asta să vorbim despre sportivii români, indiferent că sunt la fotbal şi sunt cei din echipa a doua, indiferent că suntem la alt sport, să ştiţi că toţi colegii mei de acolo muncesc foarte mult.”, și-a început discursul vicecampioana olimpică la spadă de la Tokyo.
”Indiferent dacă ne întoarcem de acolo cu medalii sau fără, noi muncim, la fel şi antrenorii noştri. Am în spatele meu patru oameni. Atât am avut la jocuri.
Pe lângă ei – apropo de finanţare, domnule ministru – am avut ca sparring-partner-i sportivi de 43 de ani care s-au retras din activitate, pentru că nu mai am alţii. Îmi doresc tare mult să ajungeţi dumneavoastră la Tokyo şi să luaţi aurul ăla pe care nu am fost în stare să-l iau.
Şi credeam că mă aşteptaţi cu cecul ăla de cinci milioane, dar nu e problemă, mai avem timp să mi-l daţi şi să facem o sală nouă pentru copiii aceia.”, a fost ”asaltul” Anei la ministru.
CITEȘTE ȘI: Când a devenit insultător degetul mijlociu. Scurtă istorie
”Anul trecut învățam să merg!”
Ana și-a continuat apoi discursul: ”Povestea acestei aventuri este incomensurabilă. Am trecut prin atâtea, a fost atât de greu, dar am demonstrat că se poate, deşi practic asta vreau să se înţeleagă, nu contează culoarea medaliei.
Mi-am demonstrat mie, pentru că am spus de la început că vreau să ajung la Tokyo pentru mine, dintr-un egoism pur, mai pur ca ăsta nu cred că există. Nu am mai vrut să confirm, nu am vrut să am validarea nimănui, am vrut să merg acolo să văd dacă sunt în stare să fac ceva pentru mine şi am făcut.
Şi dacă am reuşit, cu siguranţă fiecare copil care intră într-o sală de sport sau merge pe un teren de sport trebuie să înţeleagă că are o şansă, iar datoria noastră este să-i susţinem şi atunci când sunt jos, mai ales când sunt jos.”, a spus sportiva.
”Anul, trecut, în luna iulie, abia renunţasem la cârje, învăţam să merg din nou şi acum m-am întors cu o medalie, chiar de argint de la JO. Dacă eu am putut, oricine poate, visaţi oameni buni!
Visaţi şi credeţi în visul vostru chiar şi atunci când pare imposibil! Şi pe lângă asta ţineţi-le pumnii şi când nu aveţi nimic de spus despre sportivii români nici măcar să nu spuneţi.
E greu, e al naibii de greu să fii acolo, să ştii că ai concurs şi să citeşti un titlu care, paote, aduce trei click-uri, dar poate dărâma castelul din cărţi de joc al unui sportiv care a muncit atâţia ani de zile şi nu e corect.
Haideţi să ne apreciem munca unii altora şi să trăim în armonie, fiindcă, vrem nu vrem, suntem cu toţii o echipă, ne place sau nu, suntem cu toţii în aceeaşi echipă.”, a încheiat Ana-Maria Popescu.
