Conf. Univ. Dr. Corina Zugravu, medic primar în igiena alimentaţiei şi nutriţie oferă o serie de informații despre cât de importante sunt fructele, legumele și mișcarea pentru imunitatea noastră, dar și sfaturi despre cum să ne pregătim organismul pentru sezonul rece.
Dacă o zgârietură se infectează și trece greu, trebuie să ne gândim serios la imunitatea noastră
Dr. Corina Zugravu: Imunitatea este prima barieră de apărare a organismului nostru împotriva agresiunii unor factori exogeni, bacterii, virusuri, paraziți. Uneori acestea sunt minore, alteori, majore și chiar cu risc vital, deci este clar că fără o imunitate funcțională nu putem spera la sănătate și bunăstare.
În principiu, ori de câte ori în organism pătrunde un agent care nu este recunoscut ca propriu (este non-self), sistemul imun este activat și reacționează, scrie doctorulzilei.ro.
Dr. Corina Zugravu: Cel mai simplu este să vedem cum reacționăm la infecții minore. Dacă o zgârietură se infectează și trece greu, dacă o răceală nu se vindecă de la sine în câteva zile și/sau se repetă des sau dacă o mică problemă digestivă nu trece rapid, înseamnă că trebuie să ne gândim serios la imunitatea noastră.
Astfel de afecțiuni intercurente nu sunt în mod obișnuit o încercare deosebită pentru organismul sănătos, pentru că sistemul imun a învățat și învață continuu să se lupte cu ele. Uneori nici nu ne dăm seama că am avut o întâlnire cu vreun microorganism, pentru că sistemul imun s-a ocupat de el rapid.
Dr. Corina Zugravu: În principiu, între sexe nu ar trebui să existe. Femeile sunt mai sensibile la infecții doar în perioada de maternitate când, se știe, imunitatea scade puțin. În rest, diferențele majore sunt, desigur, în funcție de vârstă.
Pe măsură ce îmbătrânim, apare și imunosenescența, adică acel fenomen prin care și imunitatea noastra se uzează. De aceea trebuie să avem mai multă grijă în ceea ce privește stilul de viață, să mâncăm totul în cantități cât mai aproape de optimul necesar și să luăm măsuri de prevenție adecvate când se impun conform sfatului medicului specialist.
Dr. Corina Zugravu: Este foarte important să acordăm atenție organismului nostru și să îi oferim tot ce are nevoie în special în sezonul rece, când riscul de a ne îmbolnăvi este mai mare. Trecerea de la un anotimp la altul reprezintă de multe ori un factor de stres pentru acesta. Ca să ne pregătim pentru sezonul rece este recomandat să consumăm absolut toate produsele de sezon, de preferat cât mai puțin procesate, fără cantități mari de zahăr, sare sau grăsimi.
Alimentația trebuie să fie sănătoasă indiferent de anotimp, iar la baza acesteia trebuie să fie fructele și legumele, bogate în antioxidanți cum este vitamina C, în fitonutrienți și fibre, și extrem de diverse mai ales toamna. Ardeii capia, gogoșarii, varza, merele, toate sunt o adevărată binefacere pentru organism. De exemplu, ardeii grași și varza au o mulțime de nutrienți și foarte puține calorii.
Însă este greu de indicat anumite alimente care sunt bune pentru imunitate. Cea mai bună pentru sănătatea noastră și pentru imunitate rămâne o alimentație echilibrată în ansamblu, în care majoritatea caloriilor vin din cereale, leguminoase, legume și fructe.
CITEȘTE ȘI: Legătura dintre somn și imunitate: Devii vulnerabil în fața oricărui virus
Dr. Corina Zugravu: Mișcarea face bine fiecărui organ sau țesut, deci utilitatea ei e dincolo de orice îndoială. Fiecare trebuie să își găsească cea mai bună, cea mai agreabilă formă de mișcare și să o practice zilnic.
Gimnastica de înviorare, mersul pe jos câte 20 de minute zilnic în cursul săptămânii, înotul, mersul pe bicicletă timp de 1 oră în week-end, urcatul sau coborâtul pe scări în loc de a lua liftul sau orice tip de mișcare sau sport vă place, vor face diferența!