LIFESTYLE

Mihai Bendeac nu-şi serbează ziua niciodată! Actorul spune chiar el care este motivul

Am fi putut crede că, în timpul liber, Mihai Bendeac, jurat la ”iUmor”, la Antena 1 şi actor, este un tânăr vesel, pus pe distracţii şi chefuri. Că rupe cluburile în două şi că nu ratează nicio „paranghelie”, aşa cum îi place chiar lui să le denumească în celebrele scenete pe care le-a tot pus în scenă de ani buni.

Şi, ca să o spunem pe cea dreapta, departe de adevăr n-am fi fost, pentru că actorul care a împlinit în weekend 37 de ani a recunoscut chiar el: a făcut de toate la viaţa lui. De la sex pe bani, fiind gigolo de ocazie, până la consum de droguri.

În dragoste, a avut şi acolo porţia de aventuri, în sensul în care a fost îndrăgostit cândva de o starletă porno, pe care a „apreciat-o enorm pentru spiritul de sacrificiu”. Prin viaţa sentimentală a lui Mihai Bendeac au trecut şi bombe sexy precum Roxana Vancea, Sore sau Andreea Popescu, fosta dansatoare a Deliei.

Citeşte şi: Marile secrete ale bărbaţilor: Lucrurile pe care le fac, dar nu le vor recunoaşte niciodată

În depresie gravă, a vrut să se sinucidă!

Duminică, în ziua în care a împlinit 37 de ani, Mihai Bendeac le-a făcut o mărturisire prietenilor virtuali. Nu își serbează niciodată ziua de naștere! ”De-a lungul timpului, atunci când era ziua mea, întotdeauna mă închideam în casă şi îmi închideam telefonul, pentru că ziua mea nu a reprezentat decât un motiv de întristare, că a mai trecut un an”, a scris actorul pe Instagram.

De altfel, ca un actor specializat pe comedie să fie un pic mai trist în viaţa reală, ba chiar total diferit de personajele lui, nu e nimic nou. Mihai Bendeac chiar a povestit, la un moment dat, că se tratează de depresie pe care a conştientizat-o în clipa în care a vrut să-şi pună capăt zilelor.

Comentarii: