LIFESTYLE

Mihai Trăistariu face și face și șochează din nou: `Le-am spus și prietenilor apropiați. La 60-70 de ani mă criogenez. `

O dată la câteva luni, Mihai Trăistariu revine în atenția tabloidelor cu ceva picant. Au fost aparițiile pe OnlyFans, platforma pentru adulți, au fost scandaluri cu Eurovisionul, cu pandemia și Covidul, facturi supraîncărcate și turiști care i-au devastat aprtamentele pe care le închiriază în regim hotelier pe litoral.

Dar ca acum, solistul care a devenit celebru după ce a câștigat locul al treilea la Eurovision și a făcut senzație cu piesa ”Tornero”, nici că a mai șocat. Despre ce este vorba? Nici mai mult, nici mai puțin de un film SF pe care Trăistariu și l-a băgat în cap.

„Eu am descoperit întâmplător, pe internet, subiectul, l-am studiat, am văzut că există deja oameni criogenați (…) Decât să mori, să fii îngropat, există și această variantă.

CITEȘTE ȘI: Când a devenit insultător degetul mijlociu. Scurtă istorie

Eu, văzând lucrurile astea și neplăcându-mi moartea – moartea clasică mă enervează și înmormântarea clasică – zic că poate fi o șansă. Eu n-o fac decât pentru că mă fascinează viitorul și văd tehnologiile noi și îmi imaginez cum va fi peste 500-1000 de ani”, a mărturisit Mihai Trăistariu pentru Antena 3.

„S-ar putea să fie fascinant, să te trezeșți într-o lume care nu e a ta, o lume care va fi fabulos de faină, într-o schimbare permanentă, tu să fii primitiv printre ei, dar să fie atât de fain încât să îți dorești. Iar eu îmi doresc asta.

Le-am spus și prietenilor apropiați. La 60-70 de ani mă criogenez. (…) Eu vreau să trăiesc alte vremuri. Îmi doresc să mă trezesc în viitor și să trăiesc viitorul”, a povestit fostul premiat de la Eurovision. Care s-a și interesat de prețul procedurii: 70.000 de euro pentru întreg corpul sau 30.000 de euro pentru cap.

 

 

 

 

 

Comentarii: