LIFESTYLE

Mihai Trăistariu, mesaje de dincolo: cum o visează pe mama lui!

Mihai Trăistariu are acum aproape tot ceea ce și-a dorit de la viață. După o copilărie cu lipsuri, după o adolescență chinuită, cântărețul este acum o vedetă, una dintre cele mai populare din muzica românească, e un om realizat material, are mai multe case și un confort financiar.

Nu și-a găsit o pereche și nu are încă un copil, așa cum își dorește, dar e convins că e pus acolo deoparte ceva și pentru el. Artistul are, în schimb, are un mare gol în suflet. Mama lui a murit în 2006. S-a stins din viață chiar în anul în care Mihai Trăistariu a cunoscut cu adevărat succesul, cu piesa lui la Atena, la Eurovision.

CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO

Relație strânsă cu cea care i-a dat viață

Despre copilăria lui, Mihai Trăistariu a recunoscut mereu că nu a fost una ca-n povești. Mai ales că relația pe care a avut-o cu tatăl lui nu a fost deloc una fericită.

În schimb, mama și-a divinizat-o pentru grija pe care le-a purtat-o lui și fraților săi. A plecat însă în lumea celor drepți, în urmă cu 15 ani. Mihai Trăistariu a povestit că mama sa îi apare mereu în vis.

„Părinții mei nu mai sunt în viață. Tata era violent, îmi era frică de el. A murit când aveam 17 ani și l-am visat o singură dată de atunci, dar era nasol. Pe mama o visez mai des, pentru că relația noastră era mai strânsă.

Mama era blândă, cuminte, îi semăn. Acum câțiva ani, am visat că mi-a zis că voi câștiga Eurovisionul îmbrăcat în alb. O visez vie, vorbindu-mi, făcând mâncare. O văd la modul firesc, ca și cum încă e acolo”, a povestit Mihai Trăistariu la Antena Stars.

 

 

 

Comentarii: