Zincul este esențial pentru imunitate și alte funcții vitale din organism. Înainte de a-ți îndrepta atenția către suplimente sau surse care să conțină zinc, află de ce este bine să iei zinc și cum funcționează el asupra organismului.
Zincul este un mineral, cunoscut și ca micromineral, de care organismul are nevoie în cantități foarte mici. Mai exact, pentru femei se recomandă 8mg de zinc, în timp ce pentru bărbați se recomandă 11mg. Femeile însărcinate sau cele care alăptează trebuie să consume zilnic între 11mg și 12mg de zinc, ajutând la dezvoltarea sănătoasă a sarcinii și bebelușului. Din păcate, acest mineral nu este nici produs și nici depozitat de organism, iar singura modalitate prin care poți beneficia de el este prin dietă și suplimente, informează Centrul Național de Informare a Biotehnologiei.
De ce este bine să iei zinc?
Chiar dacă este necesar în cantități mici, acest mineral este esențial ca organismul să funcționeze corespunzător, nutrientul fiind implicat în peste 300 de reacții biologice ale corpului.
Întărește sistemul imunitar
Vitamina C nu este singura care ajută la întărirea sistemului imunitar. La rândul lui, zincul sprijină sistemul imunitar prin reglarea funcțiilor mai multor componente cheie, astfel încât celulele imunitare să lupte împotriva patogenilor.
Recuperarea este mai ușoară
Zincul este ideal atunci când vine vorba de vindecarea rănilor, deoarece ajută la repararea țesuturilor deteriorate și închide rănile înainte ca germenii să formeze o infecție.
Sprijină funcțiile creierului
Un alt motiv pentru care este bine să iei zinc se datorează faptului că joacă un rol important vizavi de funcțiile creierului, inclusiv învățatul, memoria, dispoziția și comportamentul. Asta pentru că zincul este implicat în neurogeneză sau crearea neuronilor, arată un articol publicat în 2020. Neuronii comunică unul cu celălalt prin semnale, iar astfel creierul ajunge la anumite performanțe.
„Sparge” carbohidrații
Zincul ajută și la despicarea carbohidraților și transformarea lor în glucoză, potrivit csid.ro. Glucoza este principala sursă de energie pentru orice celulă și, mai mult, potrivit unui articol din 2018 zincul reglează insulina, adică hormonul care ajută glucoza să ajungă în sânge.
Comentarii: