Nu multă lume a știut că în urmă cu 4 ani, Nicoleta Ţociu a primit un diagnosticat crunt: cancer la sân. Susținută de actor, femeia și-a purtat suferința discret și s-a luptat ca să învingă teribila maladie.
Vestea a picat așa, din senin, cum se întâmplă de cele mai multe ori, la un control de rutină. ”Când am aflat, am mers foarte mult pe jos, cred că vreo şapte-opt staţii de tramvai. În mintea mea era ce o să spun acasă, nu ştiam dacă vor înţelege exact, ce o să facem. Primul gând a fost că orice va fi, o să-l depăşesc.
Singurul lucru care nu poate fi depăşit este moartea. În rest, orice poate fi depăşit. Nu mi-a fost frică. Cel mai tare mi-a fost teamă de reacţia copiilor, a lui Romică şi a părinţilor mei”, a povestit soția îndrăgitului actor, la o emisiune tv.
CITEȘTE ȘI: BOALA care l-a răpus pe Regele Mihai. Cum se manifestă și cât de dureroasă este
Îi ajută acum și pe alții
Probabil că nici nu s-ar fi aflat, nici de boală și nici de faptul că Nicoleta este acum terapeut, dacă prietena familiei, Adriana Bahmuţeanu, n-ar fi postat pe conturile sociale o poză şi mai ales un mesaj: “Draga mea prietenă Nicoleta Ţociu a devenit terapeut Acces Bars (n.r.-este un procedeu de atingere uşoară, un masaj al celor 32 de puncte specifice, care se găsesc în zona capului, care sunt ca nişte benzi de energie, numite „bars”).
Astfel, se permite eliminarea blocajelor, fricilor, a energiilor negative! O şedinţă de Acces Bars conduce la îmbunătăţirea considerabilă a tuturor aspectelor vieţii! Felicitări, Nico, îţi doresc mult succes în noua ta misiune, aceea de a ajuta oamenii aflaţi în suferinţă!”, a scris Bahmu pe Facebook.
Romică şi Nicoleta Țociu au rezistat împreună de aproape 27 de ani, chiar și în ciuda scandalurilor și a amantlâncurilor în care a tot fost implicat cunoscutul comediant. Au doi copii împreună și în ultimii ani, celebrul actor a făcut cumva un pas înapoi. Și asta ca să îi fie aproape soției: “Nicoleta a fost operată la Spitalul Fundeni de medicul oncolog Alexandru Blidaru. Acum e foarte bine, familia i-a fost alături, o iubim şi o îngrijim cu toţii”, a spus Romică, într-un interviu pentru Click.
Comentarii: