Depresia este caracterizată de un sentiment persistent de tristețe, pesimism și lipsa pentru orice activitate care, înainte, prezenta interes. În funcție de intensitate, aceasta poate ajunge la letargie totală apatie. Afecțiunea este deosebit de periculoasă, atât pentru fizic, cât și psihic.
Adesea, depresia este declanșată de un eveniment cu un impact emoțional puternic. Totodată, aceasta poate fi influențată și de un dezechilibru chimic cerebral și nu este asociată cu trăirile interioare. De obicei, dacă este vorba despre un dezechilibru chimic, afecțiunea poate să dispară de la sine, odată cu restabilirea funcțiilor normale.
În cazuri severe, persoanele care suferă de depresie au nevoie de un tratament special și terapie pentru a ameliora stările depresive.
CITEȘTE ȘI: Neurologul Vlad Ciurea avertizează: Lipsa somnului poate duce la depresie sau cancer
Simptomele pe care nu trebuie să le ignorăm
Vlad Ciurea, renumit medic neurochirurg, a vorbit pentru Antena 3 despre depresie, care sunt simptomele esențiale și, de asemenea, cum poate fi influențată aceasta de stilul nostru de viață.
”Depresia este o boală, afectează creierul și arată o schimbare a modului de comportament în totalitate. Este o boală gravă a secolului nostru, se manifestă prin tulburări de somn, tristețe, oboseală generală și scăderea puterii de concentrare. Sunt cele patru mari elemente ale depresiei, și lipsa totală de conexiunea cu exteriorul” a explicat prof. Vlad Ciurea, la ”Sfat de Sănătate” cu Andreea Cigolea.
Această boală, spune prof. Vlad Ciurea, nu trebuie ignorată pentru că netratată poate cauza afecțiuni mult mai grave.
„Depresia provine din nonactivitate și epuizarea sistemului nervos. Acești centri care se află în porțiunea anterioară a creierului suferă total. Dacă ne oprim numai la cuvântul depresie, poate că nu realizăm unde ne aflăm, dar toate procesele cerebrale nu funcționează, deci tot organismul suferă în totalitate. Iar de aici și până la demențe, la boli neurodegenerative, printre care alzheimer, și chiar la suicid, mai este doar un singur pas” a adăugat neurochirurgul la Antena 3.
CITEȘTE ȘI: Cum te poți feri de depresie dacă te trezești devreme: Metoda prin care riscul scade cu 23%
Un stil de viață sănătos ajută în lupta cu depresia
„În primul rând, trebuie să facem o resetare generală. Nu mă refer numai la partea medicamentoasă. Contează extrem de mult socializarea, aerul curat, apa cât mai curată și alimentația cât mai bună. Creierului nostru nu îi place pita și slana, nici mesele foarte târzii, nici încărcarea cu glucide și grăsimile cât mai multe.
Lucruri cât mai ușoare, semințe, fructe, lichide bune, cafeaua, ciocolata, un pahar de vin roșu. Zâmbetul și optimismul contează enorm de mult, și odihna. Mențin părerea că la ora zece trebuie să intrăm în odihnă ca acest organ suprem să se refacă”, explică Dr. Prof. Univ. Alexandru Vlad Ciurea.
Comentarii: