Noul anunț făcut de Tribunalul de Arbitraj Sportiv legat de situația Simonei Halep. Simona Halep se află încă în mijlocul unei dispute legale privind acuzațiile de dopaj, iar Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne nu a publicat încă motivarea completă a cazului său, deși au trecut opt luni de la pronunțarea unei decizii inițiale.
În februarie 2024, TAS a redus considerabil suspendarea inițială de patru ani la nouă luni, dar nu a finalizat procedurile, ceea ce înseamnă că decizia finală este încă în deliberare.
Simona Halep a fost audiată de TAS în februarie, după ce a contestat decizia ITIA, dar tribunalul nu a indicat un termen exact pentru publicarea sentinței definitive. Această incertitudine continuă să afecteze parcursul său profesional, deși Halep a început să revină în competiții.
CITEȘTE ȘI: Simona Halep admite, într-un interviu eveniment, greșeala pe care a făcut-o
TAS a transmis că întârzierea este cauzată de faptul că dorește să confidențializeze anumite informații.
„Hotărârea arbitrală a fost notificată părților și este în prezent obiectul unei revizuiri a confidențialității. În funcție de rezultatul acestui exercițiu, hotărârea arbitrală va fi publicată pe site-ul TAS. Nu poate fi indicată o dată exactă când aceasta va fi disponibilă”, a transmis TAS pentru Gsp.ro.
Simona a fost testata pozitiv pe 29 august 2022 si, dupa ce a fost suspendata 4 ani, pedeapsa a fost micsorata si sportiva noastra a putut reveni incepand cu 19 martie 2024.
Presa americană, despre situația în care a ajuns Simona Halep: „A primit un avertisment dur”
Jurnaliștii de la Tennis365.com au analizat eșecul de la Hong Kong și consideră că înfrângerea este un avertisment dur, deoarece îi arată Simonei că este departe de elita tenisului.
„Se preconizează că va urca 251 de locuri, ajungând pe locul 879 mondial, un pas semnificativ în încercarea ei de a reveni în elita tenisului. Totuși, a primit un avertisment dur cu privire la cât de dificilă ar putea fi revenirea ei în circuit, în meciul din turul doi de la Hong Kong.
Halep rar a reușit să intre în ritmul meciului împotriva favoritei numărul șapte, Anna Blinkova, joi, rusoaica impunându-se lejer cu 6-2, 6-1 în fața fostului număr 1 mondial. Halep va reveni în acțiune mai târziu în această lună la Hong Kong, după ce a primit un wildcard pentru a participa la evenimentul WTA 250 desfășurat în aceeași locație”, a scris Tennis365.com.
Sportiva noastră a pierdut meciul cu Anna Blinkova (78 WTA) în două seturi, scor 2-6, 1-6.
Simona a câștigat totuși la Hong Kong primul meci după o pauză de 777 de zile în fața Arinei Rodionova.
Comentarii: