REVIEW

Noul studiu Google SCHIMBĂ COMPLET perspectiva asupra creării unei ECHIPE EFICIENTE

De-a lungul anilor, Google s-a implicat în nenumărate proiecte, colectând o mulțime de date și cheltuind milioane de dolari pentru a înțelege mai bine comportamentul diverșilor oameni. Una din inițiativele cele mai interesante ale companiei este Proiectul Aristotel unde cei mai buni și mai luminați de la Google încearcă să deslușească secretul unei echipe eficiente.

Mai exact, Google a vrut sa afle de ce unele echipe excelează în timp ce altele rămân în urmă, notează inc.com.

Înainte de acest studiu, Google, la fel ca multe alte companii credeau că secretul unei echipe de succes stă în alăturarea celor mai buni oameni. Și, cel mai probabil, toata lumea inclina să le dea dreptate! Cel mai bun inginer plus cel mai bun doctorand plus șeful promoției și gata echipa perfecta, nu? Parafrazand-o pe Julia Rozovsky, managerul analitic al acestui proiect: “Ne-am înșelat amarnic!”

Selectată pentru a conduce proiectul a fost Abber Dubey, Director Resurse Umane Google. Nerăbdătoare să descopere combinația perfectă de abilități, origini și putere pentru a antrena super echipe, Dubey a recrutat cercetători, analiști, psihologi, sociologi și ingineri pentru a rezolva dilema.

Ce mâncăm în vacanță pentru a EVITA toxiinfecțiile alimentare

Ce să NU porți niciodată la o nuntă. Și ce POȚI îmbrăca în 2017

Cum îţi poţi proteja sistemul imunitar: Sfaturile pe care trebuie să le respecţi cu sfinţenie

Timp de 2 ani, Proiectul Aristotel a ajuns să studieze 180 de echipe din compania Google, să efectueze peste 200 de interviuri și să analizeze peste 250 de atribute ale echipelor. Din păcate, chiar și după atâta muncă tot nu s-a putut ajunge la un model clar de algoritm pentru crearea echipei perfecte. Declicul s-a produs însă în momentul în care au fost luate în considerare zone intangibile, când toate lucrurile au devenit clare pentru echipa Google.

Foto: Pinterest.com

“În timp ce încercau să își dea seama care este secretul unei echipe de succes, Rozovsky și colegii ei au dat peste un studiu al psihologilor și sociologilor de la Google care se axa pe ceea ce noi numim “normele grupului” – tradiții, comportament standard cât și reguli nescrise care guvernează modul în care echipa funcționează atunci când lucrează… norme care pot fi conștientizate sau nu, dar ale căror influență este simțită mereu.”

Apa minerală, sursă de calciu fără calorii / STUDIU

Sandale-VEDETĂ ale verii 2017

Semnele care îți arată că NU trebuie să refolosești o sticlă de plastic

Cu o perspectivă nouă asupra situației și câteva direcții din partea unui studiu asupra inteligenței colective (abilitățile ce reies din colaborare) realizat de un grup de psihologi de la Carnegie Mellon, MIT și Union College, cercetătorii Proiectului Aristotle s-au întors la schițele de la începuturi, pentru a-și ”curăța” datele de obiceiurile tabu.

În special, s-au axat pe orice comportament al grupului care amplifică inteligența colectivă a echipei.

Foto: Pinterest.com

5 caracteristici cheie pentru a dezvolta o echipă de succes

Echipa Google din Proiectul Aristotel a conturat astfel cele 5 caracteristici cheie pentru a dezvolta o echipă de succes:

1. Seriozitate

Membrii echipei sunt conștienți de importanța lucrului bine făcut și astfel termină treaba la timp și îndeplinesc cerințele.

2. Stuctură și claritate

Echipele performante au scopuri clare și roluri foarte bine definite în cadrul echipei.

3. Scop

Munca pe care o face are o semnificație personală pentru fiecare membru.

4. Impact

Echipa are ferma convingere că munca lor este importantă și are un impact benefic asupra binelui universal.

Ce spune CULOAREA PĂRULUI tău despre CÂT de bună ești în pat

Metodele prin care puteți arde MAI MULTE CALORII zilnic

Oamenii de ştiinţă ‘pun degetul pe rană’: Cauza creşterii numărului de persoane obeze

5. Siguranța psihologică

Ultimul punct s-a remarcat de altfel față de restul.

Cu toții am participat la întâlniri de lucru și din teama de a nu spune o prostie și a părea incompetenți am preferat sa nu punem întrebarea sau să ne prezentăm ideea. Este copleșitor să simți faptul că ești într-un mediu unde tot ceea ce spui sau faci este privit la microscop.
Dar imaginează-ți următorul scenariu… O situație în care este ok să riști și să spui ceea ce gândești sau să întrebi fără a fi judecat. O cultură unde managerul crează o zonă sigură unde angajații își pot lăsa garda jos. Aceasta este siguranța psihologică.

Știm că nu sunt datele cantitative la care vă așteptați. Totuși, Google a descoperit faptul că echipele ce aveau o siguranță psihologică, aveau membrii ai echipei mult mai stabili, se valorifica puterea diversității și nu în ultimul rând, erau mult mai de succes.

Cum poți să ai o minte ageră: Studiul care te va ajuta să ai o memorie de invidiat

DE CE medicamentele placebo funcţionează chiar dacă pacientul ȘTIE că i se administrează placebo

Bea ZILNIC un pahar cu suc de roşii! Află cum le poți CONSERVA pentru a-și păstra toate proprietățile

A compune echipa perfectă este mult mai greu de realizat, de multe ori trebuind sa ne confruntam si cu latura subiectiva, dar concentrându-ne pe aceste 5 componente putem crește probabilitatea creări unei echipe de vis. De-a lungul cercetării, Google a reușit să îl facă mândru pe Aristotel dovedind faptul că “ Întregul reprezintă mai mult ca suma părților lui.”, încheie sursa citată.

Comentarii: