Scandalul planetar care-l implică pe numărul 1 mondial ATP, sârbul Novak Djokovic, a atins astăzi apogeul: jucătorului de tenis i-a fost anulată pentru a doua oară viza de intrare în Australia pe motiv că nu a respectat condițiile impuse de statul Victoria cu privire la pandemie – el nefiind vaccinat, de data aceasta de către Ministrul Imigrării din Australia, care și-a folosit puterea excepțională de decizie.
După o audiere preliminară, judecătorul Anthony Kelly, același magistrat care a dat prima decizie și i-a permis jucătorului să rămână la Antipozi, a hotărât ca el să mai stea în Australia pe durata contestației.
Decizia-șoc vine la doar câteva ore după ce Nole intrase pe tabloul cu tragerea la sorți a meciurilor din primul tur al Australian Open, competiție unde e campion en-titre și unde are cele mai multe titluri de Grand Slem câștigate.
CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO
Interogat de ofițerii de la Imigrări
După audierea de astăzi, unul dintre avocații lui Djokovic a cerut ca sârbul să schimbă locul în care va sta în detenție. Djokovic ar fi trebuit să rămână în clădirea ofițerilor de la Imigrare în care va fi interogat sâmbătă, dar, având în vedere că adresa a fost publicată în timpul audierii publice, avocatul a argumentat că „avem o preocupare serioasă cu privire la securitate și la un potențial circ mediatic”.
Solicitarea i-a fost acceptată, iar avocatul Ministerului Imigrării, Stephen Llyod, a declarat că cele două părți vor face aranjamentele necesare pentru noua perioadă de detenție a lui Djokovic.
Pe lângă deportare, sârbul riscă să primească o interdicție de a intrat în Australia în următorii trei ani, spune presa de acolo.
Comentarii: