Foto: Pinterest.com
Indiferent dacă este vorba de diabet zaharat de tipul 1 sau 2, persoanele afectate trebuie să urmeze cu stricteţe tratamentul recomandat de medic. Glicemia crescută pe perioade îndelungate favorizează apariţia unor dezechilibre importante în organism.
Diabetul zaharat este o boală cronică nevindecabilă, dar care poate fi ţinută sub control dacă persoana afectată respectă recomandările privind tratamentul, alimentaţia şi stilul de viaţă.
În diabet, pancreasul, un organ situat în spatele stomacului, nu mai secretă suficientă insulină sau corpul devine rezistent la acţiunea acesteia. Insulina este un hormon indispensabil vieţii, care preia glucoza din sânge şi o introduce în celulele corpului pentru a produce energie.
Diabetul de tip 1 (insulinodependent), care apare la copii şi tineri, se caracterizează prin absenţa totală a producţiei de insulină. Persoanele afectate trebuie să primească tratament cu insulină pentru a supravieţui. Diabetul de tip 1 are ca simptome eliminarea excesivă de urină, setea intensă, oboseala, foamea accentuată şi scăderea în greutate, potrivit clicksanatate.ro.
În diabetul de tip 2, cea mai frecventă formă a bolii (90% din cazuri), producţia de insulină este insuficientă sau apare un deficit în utilizarea acesteia (insulinorezistenţă). Are manifestări asemănătoare cu cele ale diabetului de tip 1, la care se adaugă amorţeala picioarelor, vindecarea greoaie a rănilor, vederea înceţoşată. Tratamentul de bază este reprezentat de antidiabetice orale. După ani de evoluţie, când dieta şi medicamentele nu mai sunt suficiente pentru controlul glicemiei, medicul prescrie insulină.
CITEȘTE ȘI: Mirosul, un indiciu important în depistarea bolilor – Cum miroase diabetul
Un bun control al glicemiei este important pentru a preveni sau pentru a întârzia complicaţiile diabetului. Printre acestea, se numără cele de la nivelul ochilor (retinopatie diabetică), nervilor (neuropatie diabetică), rinichilor (boală renală diabetică), vaselor de sânge (ateroscleroză accelerată, hipertensiune, accident vascular cerebral). Totodată, diabetul este asociat şi cu alte probleme precum apneea de somn, disfuncţiile erectile, infecţiile urinare, parodontoza.
Hiperlgicemia cronică – nivelul ridicat de zahăr în sânge pe perioade lungi – este cea care atrage urmările nefaste ale bolii la nivelul organelor, vaselor şi ţesuturilor. Glicemia creşte pe fondul unei alimentaţii bogate în glucide, al sedentarismului, al urmării incorecte sau a neglijării tratamentului antidiabetic, al administrării anumitor tratamente (cortizon) şi al stresului. Printre simptomele hiperglicemiei se numără oboseala, iritabilitatea, nevoia frecventă de a urina, setea intensă, sensibilitatea crescută la infecţii micotice, cicatrizarea dificilă şi tulburările de vedere.
Boala renală diabetică sau nefropatia diabetică este o complicaţie gravă a diabetului de tip 1 sau 2. Când se ajunge în acest stadiu este afectată capacitatea rinichilor de a curăţa sângele de substanţele toxice sau nefolositoare şi de surplusul de apă, care sunt eliminate prin urină. Nefropatia diabetică se instalează de-a lungul mai multor ani, afectând treptat sistemul delicat de filtrare propriu rinichilor. Astfel, boala renală diabetică evoluează de la trecerea proteinelor prin filtrul renal (microalbuminurie) până la insuficienţă renală, când singurele opţiuni de tratament sunt dializa şi transplantul renal.
Au un risc mai mare de a face boala renală diabeticii cu hiperglicemie şi hipertensiune necontrolate, cei care fumează şi cei care au nivel crescut al colesterolului.
În primele stadii, nefropatia diabetică poate fi lipsită de simptome. Când lezarea renală avansează, pot să apară manifestări precum: probleme în controlul tensiunii arteriale, prezenţa proteinelor în urină, umflarea picioarelor, a mâinilor sau a ochilor, necesitatea crescută de a urina, nevoia scăzută de insulină sau de medicamente antidiabetice, confuzie, concentrare dificilă, pierderea poftei de mâncare, greaţă, vărsături, oboseală. Dacă ai aceste simptome, mergi la medic!
Dacă eşti diagnosticat cu diabet, este important să faci anumite analize la intervalele recomandate de medic. Nefropatia diabetică poate fi despistată timpuriu cu ajutorul unui test numit microalbuminurie. Albumina este o proteină prezentă în sânge în mici concentraţii. Când rinichii nu funcţionează corect, albumina poate trece în urină. În cazul în care albumina este detectată în urină, este nevoie de repetarea testului. Concentraţia normală de albumină este sub 20 mg/zi. O excreţie persistentă de albumină – 30 şi 300 mg/zi – reprezintă microalbuminurie. La persoanele cu diabet, microalbuminuria poate fi un indicator al nefropatiei diabetice.
Dacă eşti diagnosticat cu diabet zaharat, poţi preveni nefropatia diabetică resprectând următoarele măsuri:
Persoanele cu diabet sunt expuse unui risc mai mare de complicaţii cardiovasculare. De aceea, este bine să ştii ce este indicat să faci pentru a le preveni.
Probabilitatea de a suferi un infract sau un accident vascular cerebral este de 2 ori mai mare la cei cu diabet zaharat în comparaţie cu cei care nu au această boală. În ansamblu, afecţiunile cardiovasculare sunt printre cele mai importante complicaţii asociate diabetului.
Asocierea dintre diabet şi complicaţiile cardiovasculare are ca numitor comun nivelul crescut al glicemiei. În timp, glucoza (zahărul din sânge) mărită afectează arterele, contribuind la rigidizarea acestora. Un factor agravant este ateroscleroza (depunerea de colesterol şi alte substanţe precum calciul pe pereţii arterelor), care încetineşte circulaţia sângelui la inimă şi creier, ducând la apariţia infarctului şi, respectiv, a accidentului vascular cerebral. Riscul de complicaţii cardiovasculare este mai mare la cei care au în familie (rude de gradul 1) cazuri de infarct sau AVC.
Diagnosticul de diabet zaharat nu este o fatalitate. Şi nici complicaţiile acestei boli. Le poţi preveni dacă:
Principala complicaţie oculară la pacienţii cu diabet este retinopatia diabetică. Aceasta poate apărea după aproximativ 10 ani de evoluţie a bolii.
Pacienţii cu diabet au o predispoziţie mai mare de a dezvolta afecţiuni ale ochilor. Retinopatia diabetică, cea mai frecventă boală de ochi de care riscă să sufere persoanele diagnosticate cu diabet zaharat, apare când vasele de sânge din retină prezintă modificări. Uneori acestea se umflă şi elimină secreţii, iar în alte cazuri, pe suprafaţa retinei se dezvoltă vase anormale de sânge. Retinopatia diabetică afectează, de regulă, ambii ochi. Suferinzii nu observă modificări ale vederii în stadiile incipiente ale bolii.
Printre factorii de risc ai retinopatiei se numără hiperglicemia cronică, hipertensiunea arterială necontrolată, fumatul şi nivelul crescut al grăsimilor din sânge.
CITEȘTE ȘI: Ceaiul care te ajută să ții sub control glicemia: Ține la distanță complicațiile diabetului de tip 2
Faza incipientă a bolii este cunoscută ca retinopatie diabetică neproliferativă. În această etapă, arterele care irigă retina devin fragile şi se sparg, formând mici hemoragii, situaţie care duce la edem la nivelul retinei. Următorul nivel poartă numele de retinopatie proliferativă, când se formează noi vase, anormale, ce cresc pe suprafaţa retinei sau se extind în cavitatea vitreană (spaţiul dintre faţa posterioară a cristalinului şi faţa internă a retinei).
În cele mai multe cazuri, în stadiile iniţiale, retinopatia diabetică nu are simptome. Pe măsură ce boala progresează, retinopatia diabetică poate fi însoţită de: vedere neclară, puncte volante în câmpul vizual, scăderea vederii, pierderea parţială a unui sector al câmpului vizual, dificultăţi la citit, vedere dublă, senzaţia de presiune la nivelul ochilor.
Pentru că retinopatia diabetică evoluează o bună perioadă fără simptome, este indicat un control oftalmologic regulat. De pildă, examenul fundului de ochi este recomandat periodic celor cu diabet zaharat. Examinarea senzaţiei luminoase şi testele pigmentare sunt indicate pentru aprecierea vederii cromatice.
În absenţa tratamentului, retinopatia diabetică poate duce la orbire. În funcţie de stadiul bolii, medicul recomandă o schemă de tratament, după efectuarea unor teste. O opţiune de tratament este fotocoagularea laser, prin care sunt îndepărtate ţesuturile nealimentate cu oxigen din afara retinei. Intervenţia previne îngroşarea vaselor de sânge fragile şi cicatrizarea celor sparte.
O altă intervenţie chirurgicală indicată celor cu retinopatie diabetică este vitrectomia. Aceasta este indicată celor care au o hemoragie vitreană (sângerare în zona substanţei gelatinoase care umple globul ocular). În timpul procedurii, medicul îndepărtează sângele, împiedicând astfel dezlipirea de retină.
Glicemia crescută pe perioade lungi alterează fibrele nervoase, ceea ce duce la apariţia neuropatiei diabetice.
Hiperglicemia cronică produce în organism o serie de modificări chimice care au ca rezultat alterarea nervilor, afectând sistemul nervos periferic (neuropatie periferică) şi cel vegetativ (neuropatie vegetativă). Printre factorii de risc ai neuropatiei diabetice se numără: hiperglicemia necontrolată, vechimea diabetului, boala renală diabetică, excesul de greutate şi fumatul.
Simptomele neuropatiei diabetice variază, în funcţie de nervii afectaţi. Astfel, în neuropatia periferică apar: parestezii la nivelul membrelor, reducerea capacităţii de a resimţi durerea sau schimbările de temperatură, sensibilitatea crescută la durere, slăbiciunea musculară, pierderea reflexelor, slăbirea echilibrului şi a coordonării.
Sistemul nervos vegetativ controlează nervii aflaţi în legătură cu anumite organe sau funcţii precum: inima, vasele, sistemul digestiv, organele sexuale, tractul urinar. Neuropatia vegetativă poate avea ca simptome: ameţeala la ridicarea în picioare, senzaţia de leşin, greaţă, vărsături, balonare, constipaţie, diaree, lipsa libidoului, absenţa excitaţiei sau a erecţiei, transpiraţie excesivă, nevoia de a merge mai des la toaletă.
Controlul glicemiei la pacienţii cu diabet este principala măsură pentru a preveni neuropatia diabetică. Asociaţia Americană de Diabet recomandă pacienţilor cu diabet următoarele valori ale glicemiei:
Între 80 şi 130 mg/dl înainte de masă
Mai puţin de 180 mg/dl la 2 ore după masă.
Pacienţii cu diabet trebuie să fie consultaţi periodic de medic, fiind nevoie de examenul anual amănunţit al sensibilităţii de la nivelul membrelor inferioare.
Printre organele afectate de diabet se numără şi pielea. Uneori, chiar afecţiunile pielii sunt cele care „anunţă” boala.
Există mai multe cauze ale manifestărilor cutanate care apar la persoanele diagnosticate cu diabet. De pildă, afectarea nervilor reduce conexiunea dintre piele şi sistemul nervos central. De aceea, în faţa atacurilor externe, pielea va fi mai puţin apărată, fiind mai expusă riscului de infecţiii, iar cicatrizarea este mai greoaie. De asemenea, pielea se usucă mai uşor. Şi problemele de circulaţie sangvină legate de diabet pot avea repercusiuni şi asupra pielii. Hiperglicemia constantă provoacă şi urinări dese, iar pierderile de lichide pot lăsa pielea deshidratată. La rândul lor, injecţiile frecvente cu insulină pot cauza iritaţii.
Diabeticii se pot confrunta mai des decât restul populaţiei cu diverse tipuri de infecţii bacteriene. Printre acestea, se numără infecţiile glandelor de la nivelul pleoapelor, furunculii, foliculita, infecţii ale unghiilor de la picioare. Ţesutul inflamat este, de regulă, cald, umflat, roşu şi dureros. Printre cele mai frecvente tipuri de bacterii implicate în infecţiile la cei cu diabet se numără stafilococii.
Şi infecţiile fungice au prevalenţă mai mare la persoanele cu diabet, fiind nevoie de tratamentul corect, pentru a se preveni plăgile cronice grave. Un tip de ciupercă implicată în apariţia erupţiilor pielii, mai ales în zonele umede ale corpului (pliurile pielii, sub sâni), este Candida albicans.
Diabetul poate produce modificări la nivelul micilor vase de sânge, care cauzează probleme cutanate precum dermopatia diabetică. Aceasta se manifestă sub forma unor pete de culoare închisă, care apar în special la nivelul picioarelor. Acestea nu trebuie lezate; în general, nu necesită tratament.
Există multe motive pentru care rănile la persoanele cu diabet se vindecă mai greu. Când glicemia este crescută, nutrimentele şi oxigenul ajung mai greu la nivelul celulelor, sistemul imunitar nu funcţionează corespunzător şi are loc un proces inflamator la nivelul celulelor. Neuropatia, circulaţia sangvină deficitară şi infecţiile sunt alţi factori care împiedică vindecarea normală a rănilor la diabetici.