Nutriţioniştii fac dezvăluirile pe care le aşteptam de mult timp. Aceştia ne spun care sunt alimentele care ne aduc un plus de energie.
După ce am trecut de perioada iernii, am depăşit şi sărbătorile încărcate cu alimente grele, maioneze, drob şi ouă umplute, a venit momentul numai bun pentru o detoxifiere a organismului. Nu înseamnă neapărat că o să mâncăm doar frunze, dar cu siguranţă, e momentul potrivit să schimbăm puţin stilul de alimentaţie.
Mai întâi, trebuie să ştim că detoxifierea nu o facem peste noapte, ci e nevoie de ceva timp poate chiar luni în care să avem grijă la alimentele pe care le consumăm. Apoi, pentru că tot a venit primăvara, putem începe să alegem alimentele proaspete, mai multe legume şi fructe. Trebuie, categoric, să începem să reducem alimentele încărcate de grăsimi, carnea grasă etc. Specialiştii spun că fructele favorizează detoxifierea, iar primăvara se recomandă merele, căpşunii, grapefruitul, kiwi sau bananele. Alta este situaţia cu fructele uscate, care nu sunt recomandate în perioada de detoxifiere.
În ce priveşte legumele, anghinarea, ardeiul gras, morcovii, spanacul, roşiile, fac minuni, spun specialiştii. În schimb, nu acelaşi lucru se poate spune despre cartofi, care nu se recomandă în perioada de detoxifiere.
Cerealele, peştele, carnea de pui, curcan sau vânat, uleiurile din seminţe, presat la rece sau de măsline, nucile şi seminţele, sunt, de asemenea, pe lista recomandărilor nutriţioniştilor. „Atenţie, însă, la cerealele care conţin gluten, precum orzul, ovăzul, grâul etc., sau la carnea grasă de porc sau produsele lactate, alimentele prăjite, mezelurile, sau alimentele semipreparate”, arată specialiştii în nutriţie.
Seminţele încolţite aduc un plus de energie la care nu ar trebui să renunţăm în perioada de după sărbători. De asemenea, sucurile proaspete de fructe sau ceaurile de plante sunt buni aliaţi în curele de detoxifiere, însă apa plată rămâne în topul recomandrilor pentru o hidratare corespunzătoare. Sucurile proaspete din morcovi, mere, sfeclă sau varză fac, de asemenea, minuni pentru organism, conform adevarul.ro. Nutriţioniştii spun că este necesar să creştem puţin consumul de fibre pentru a evita constipaţia, specifică, mai ales, persoanelor care consumă multă carne.
Reziduurile acestui aliment rămân în colon timp îndelungat, ducând la constipaţie cronică, iar reziduurile din colon se reabsorb şi toxinele care ar trebui în mod normal eliminate, ajung din nou în organism. Fibrele se găsesc în seminţe, nuci etc. Nici mişcarea nu este lăsată de-o parte. Specialiştii în nutriţie atrag atenţia că mişcarea ajută la reducerea stresului. În lipsa acestei activităţi, circulaţia sângelui se îngreunează şi duce la apariţia unor afecţiuni grave.
Comentarii: