NUTRITIE

Nutriționiștii recomandă: De ce să mănânci cartofi în fiecare zi – Are de a face cu glicemia

saga.co.uk

Cartofii sunt leguma preferată a tuturor şi nici nu e de mirare, la cât sunt de gustoşi şi de versatili. Pot fi consumaţi oricând, la micul dejun, la mesele principale, ca gustare, ca garnitură sau ca fel principal. Dar ce înseamnă dacă îi mâncăm în fiecare zi?

Deşi sunt una dintre cele mai importante şi sustenabile culturi ale planetei şi una dintre cele mai consumate legume, banalii cartofi nu au fost consideraţi niciodată un super-aliment. Dimpotrivă, ni s-a indus ideea să consumăm această legumă bogată în amidon şi carbohidraţi cât mai rar şi în cantităţi cât mai mici.

CITEȘTE ȘI: De ce să consumi un pahar de suc de cartofi pe zi: Conține fier, zinc și vitamina C – Cum îl prepari pentru a avea un gust bun

Echilibrarea conținutului de zahăr din sânge

Sunt sau nu cartofii pe-atât de nesănătoşi precum ne-au făcut să credem aceste vremuri în care una dintre cele mai mari ameninţări par să fie carbohidraţii?

Nutriţioniştii spun că nu există capcane nutriţionale sau pentru sănătate decât dacă ajungem să consumăm prea mulţi cartofi sau variante prăjite sau procesate (chipsuri), scrie clickpentrufemei.ro. Printre numeroasele beneficii ale acestor tuberculi se numără faptul că sunt bogaţi în antioxidanţi, fibre şi potasiu, nu au gluten, sunt săţioşi şi foarte gustoşi. Sunt o sursă excelentă de energie şi pot ajuta chiar la echilibrarea conţinutului de zahăr din sânge.

Copți, fierți, rumeniți la cuptor – în coajă

Cartofii au un renume prost deoarece sunt adesea asociaţi cu feluri de mâncare hipercalorice şi nu foarte sănătoase: cartofi prăjiţi, piure, salată de cartofi, în care se adaugă cantităţi mari de grăsimi (ulei, unt, maioneză). Dacă sunt preparaţi altfel, copţi sau fierţi, rumeniţi la cuptor în foarte puţin ulei de măsline, atunci devin un aliment foarte sănătos. Cartofii nu ar trebui curăţaţi de coajă, deoarece aceasta conţine majoritatea fibrelor şi a nutrimentelor.

CITEȘTE ȘI: Cum prepari cea mai bună ciorbă de cartofi: Rețeta care îmbină într-un mod delicios legumele și carnea

Nutriţioniştii susţin că este perfect sănătos să mănânci cartofi în fiecare zi şi recomandă un cartof copt de mărimea unui pumn sau o cană de cartofi fierţi. Important este să îi asociaţi cu alte legume, cu salate, cu lactate şi brânzeturi sau cu o carne slabă.

Comentarii: