NUTRITIE

ATENȚIE!!! Eliminarea GRĂSIMILOR din alimentație reduce speranța de viață /STUDIU

Foto: Pinterest.com

Grăsimile consumate în exces ne afectează sănătatea și crește riscul de a ne îngrășa, dar eliminarea definitiv din alimentația zilnică ne poate face rău. Specialiști ne recomandă să le consumăm moderat.

Cercetarea a fost efectuată pe un grup de 135.000 de persoane şi a descoperit că persoanele care au eliminat grăsimile trăiesc mai puţin decât cei care consumă unt, brânză şi carne.

Rezultatele contrazic opiniile exprimate până acum de specialişti, care recomandau scoaterea grăsimilor din alimentaţie, relatează Telegraph.co.uk

Mango ajută la slăbit DOAR dacă este CORECT consumat

Află cât de bun şofer eşti în funcţie de zodia ta

Stai toată ziua în fața calculatorului? Iată DE CE ar trebui să mănânci goji!

Studiul a urmărit efectele eliminării grăsimilor din dietă. Cei care au consumat doar pâine, paste şi orez au pierdut nutrienţi importanţi pentru organism. Pe de altă parte, persoanele care au consumat produse bogate în carbohidraţi, în special cu zahăr rafinat (băuturi carbogazoase) şi alimente procesate, au avut un risc mai mare de deces prematur.

Ministerul Sănătăţii din Marea Britanie atrage atenţia că alimentaţia bogată în grăsimi saturate contribuie la creşterea colesterolului şi implicit la un risc mare de atac de cord.

Foto: Pinterest.com

Însă studiul prezentat la Congresul Societăţii Europene de Cardiologie, organizat la Barcelona, a descoperit că persoanele cu o alimentaţie săracă în grădimi saturate are un risc de deces prematur cu 13% mai mare decât cele care le consumă fără restricţii.

De ce îţi este foame NOAPTEA?

DE CE este recomandat să mănânci alimente bogate în ZINC

Trenduri culinare în 2017: dieta predominant vegetariană şi pastele din quinoa

Pe de altă parte, mortalitatea în cazul celor care consumă grăsimi este mai redusă cu 23%. Studiul realizat în Canada a urmărit obiceiurile alimentare şi ratele de deces din 18 ţări.

„Datele noastre sugerează că dietele sărace în grăsimi pun oamenii în pericol şi cresc riscul de boli cardiovasculare. Soluţia este renunţarea la restricţiile totale asupra grăsimilor şi grăsimilor saturate şi impunerea de limite asupra carbohidraţilor când sunt consumaţi în exces”, a declarat Dr Andrew Mente, de la McMaster University.

O dietă sănătoasă nu conţine numai fructe şi legume/ STUDIU

În opinia specialistului citat, o balanţă corectă între grăsimi şi carbohidraţi conduce la stabilirea unui echilibru bun pentru sănătate, întrucât 35% din calorii trebuie să provină din grăsimi.

Standardele actuale promovate de medici prevăd că bărbaţii trebuie să consume cel mult 30 de grame de grăsimi pe zi, iar femeile doar 20 de grame, arată cotidianul britanic.

10 lucruri pe care NU le speli atât de des pe cât ar trebui

9 Tipuri de BĂI DETOX care te ajută la slăbit

PERICOLUL din mașina ta! Autoturismul conține de 9 ori mai multe bacterii decât o toaletă publică / STUDIU

Grăsimile saturate provin de regulă din produsele de origine animală, precum unt, brânză şi carne. Anul trecut, autorităţile medicale britanice au atras atenţia asupra pericolului reprezentat de carbohidraţi.

„O dietă bogată în carbohidraţi este asociată cu un risc mai mare de deces. Consumul crescut de grăsimi, inclusiv de grăsimi saturate, este însă asociat cu un nivel mai mic de mortalitate”, a declarat Dr Mahshid Dehghan.

ATENȚIE! Greșeli pe care le faci când te speli pe mâini

Ai probleme cu stomacul? Ce trebuie să mănânci când ai dureri

Dieta are însă un impact redus asupra riscului de deces provocat de cauze cardiace şi un efect mai mare în cazul altor factori mortali, precum cancerul, demenţa şi bolile respiratorii.

Foto: Pinterest.com

Dr Aseem Malhotra consideră că a venit momentul pentru o răsturnare completă a perspectivei asupra dietei şi pentru renunţarea la „demonizarea grăsimilor”.

După ciocolata cu lapte, cea neagră şi cea albă, al patrulea tip de CIOCOLATĂ naturală a fost lansat: este roz!

Secretul pe care nu-l ştiai: De ce nu ai voie să pui miere în ceaiul fierbinte

MOTIVELE pentru care unele vinuri vă dau DURERI DE CAP

„Cu cât mai repede vom face asta, cu atât mai repede vom reduce răspândirea obezităţii şi a diabetului, dar vom începe să întărim şi sănătatea”, a spus specialistul citat.

Comentarii: