Nenorocirile se țin lanț de cântăreața columbiană, după despărțirea cu scandal de Gerard Pique.După ce a refuzat acum două luni să ajungă la un acord cu statul spaniol, Shakira riscă să fie condamnată la 8 ani și două luni de închisoare și la plata unei amenzi de 23,8 milioane de euro.
O judecătoare a luat astăzi decizia de a o trimite în judecată. Mai exact, Fiscul spaniol susține că Shakira a fost rezident al Spaniei între 2011 și 2014, că ar fi petrecut peste 183 de zile în țară și nu și-a plătit dările la stat.
Dar vedeta nu a recunoscut nimic. Susține că e cetățean cu rezidența în Bahamas, nu a petrecut 697 de zile în trei ani în Spania și nu are de ce să fie acuzată de neglijență fiscală.
CITEȘTE ȘI: Studiu alarmant al specialiştilor: Ce riscăm dacă petrecem mult timp în faţa televizorului – e foarte GRAV
„Sunt acuzații false. În primul rând, nu am petrecut 183 de zile pe an în acea perioadă. Eram ocupată să îmi îndeplinesc angajamentele profesionale în întreaga lume. În al doilea rând, am plătit tot ceea ce au pretins că le datorez, chiar înainte de a-mi intenta un proces. Așa că, nu le datorez nimic.
Și, în cele din urmă, am fost consiliată de una dintre cele mai mari patru firme specializate în fiscalitate din lume, PricewaterhouseCoopers, așa că sunt sigură că am procedat corect și transparent încă din prima zi. Autoritățile fiscale spaniole au văzut că mă întâlneam cu un cetățean spaniol și au început să caute motive.
Este clar că au vrut să urmărească acei bani indiferent de situație. Chiar și în următorii ani, călătoream prin lume, lucrând non-stop în timp ce eram însărcinată sau cu Milan ca bebeluș, când cezariana abia se închisese. Știau că nu eram în Spania, că Spania nu era locul meu de muncă sau sursa mea de venit, dar tot au venit după mine, cu ochii pe premiu”, a spus Shakira recent, într-un interviu pentru Elle.
Comentarii: