SANATATE

O somitate în neurochirurgie are vești proaste pentru români: să evite celebrii mititei, dacă vor un creier funcțional până la bătrânețe

Micii sau mititeii sunt ”moartea” românilor. Nu există grătar care să nu sfârâie în spațiul carpato-danubiano-pontic, fără celebrii ”litălși” perpeliți pe jar sau pe cărbuni. Nu este 1 mai muncitoresc, dacă nu te îmbată fumul mititeilor pe grătar. Nu e român care să nu fi gustat măcar un mic cu muștar la viața lui.

Ei bine, reputatul profesor doctor Vlad Ciurea, o somitate în neurochirurgie, le cam taie pofta de mâncare amatorilor de grătar.
Întrebat de Cătălin Măruță în timpul podcastului ”Acasă la Măruță” ce anume trebuie scos din meniu pentru a avea un creier sănătos până la bătrânețe, profesorul Ciurea a arătat înspre mici. ”Mititeii…îmi pare rău, până la vârsta dumneavoastră, poate, dar după aceea, cu măsură sau deloc”, a spus celebrul neurochirurg.

CITEȘTE ȘI: Creierul se ”autodevorează” atunci când nu dormim suficient /STUDIU

Care a oferit o listă cu ce nu ar trebui să lipsească din alimentația omului care vrea să aibă grijă de creier. ”Nu trebuie să lipsească fructele, semințele, ceapa, usturoiul, busuioc, de asemenea pătrunjelul. Nucile sunt minunate pentru creier, împing procesele cerebrale, nu mă refer la burtică. Usturoiul, la fel, curăță vasele de sânge, circulația, e fantastic”, a spus cunoscutul medic.

De asemenea, e important ce mâncăm, dar și ce bem, iar ideea este că pe cât înaintăm în vârstă, e bine să consumăm apă alcalină.
”Apa, da, să fie cât mai alcalină, cu cât creștem în vârstă cu atât devenim mai acizi, se și spune ”soacră, soacră, poamă acră”… În aciditate se dezvoltă acele boli groaznice pe care nici nu-mi vine să le numesc, medical le spunem neoplasme, și toate acele boli neurodegenerative, de la Parkinson la Alzheimer”, a mai spus Vlad Ciurea la Măruță, la podcast.

 

 

 

 

Comentarii: