X

Oalele şi tigăile influenţează calitatea mâncării – Cât de sănătoase sunt diversele tipuri de vase

Preocuparea pentru sănătatea ta și a familiei trece și prin bucătărie și nu e legată doar de consumul de alimente sănătoase, ci și de vasele (oale, tigăi etc.) în care acestea sunt preparate și depozitate.

Dacă te întrebi în ce vase e indicat să gătești, e bine să știi că unele materiale sunt mai prietenoase cu sănătatea decât altele. Ideal ar fi ca vasele și ustensilele de gătit să fie făcute din materiale care nu se crapă, nu se cojesc și nu contribuie la proliferarea bacteriilor. De asemenea, vasele trebuie să fie bune conductoare de căldură, pentru a găti mâncarea uniform.

Industria vaselor de gătit este în permanentă schimbare, producătorii fiind preocupați de îmbunătățiri precum suprafețele non-aderente sau compatibilitatea vaselor cu diverse plite și mașini de spălat. Unele dintre materialele folosite de-a lungul timpului (precum fonta) sunt considerate în continuare sigure pentru sănătate, în timp ce altele (precum teflonul) conțin anumite substanțe dăunătoare atât calității mâncărurilor preparate în ele, cât și sănătății.

Vasele de inox

Acest tip de vase de gătit se numără printre cele mai sigure când vine vorba de prepararea termică a alimentelor, potrivit doc.ro. Inoxul este un aliaj de oțel, crom și nichel, rezistent în timp, imun la coroziune și care nu afectează în vreun fel mâncarea, nici la temperaturi foarte mari. Aceste vase au o suprafață natural non-aderentă, deși unele mâncăruri se vor mai lipi. Totuși, fragmentele lipite se scot foarte repede dacă vasul este lăsat puțin la înmuiat și se freacă ușor cu un burete. Vasele de inox se pot pune pe aragaz, pe plită și la cuptor și se spală atât de mână, cât și în mașina de vase.

CITEȘTE ȘI: Știai că și ceainicul poate fi o sursă de boli? Cum îl poți curăța eficient

Vasele de sticlă termorezistentă

Și sticla termorezistentă este un material sigur pentru sănătate, nu absoarbe mirosurile alimentelor și nu elimină substanțe nocive în timpul preparării. Vasele de gătit din acest material pot avea forme diferite (rotunde, dreptunghiulare, pot fi mai înalte, mai întinse) și sunt folosite pentru preparatele la cuptor, unde rezistă la cele mai înalte temperaturi. E bine să fie unse cu ulei sau cu unt înainte de a pune preparatele în ele. Aceste vase se curăță ușor cu apă și detergent sau la mașina de spălat vase. Se recomandă a nu fi curățate intensiv cu obiecte ascuțite sau foarte abrazive. În cazul în care vasele de acest tip se ciobesc, se recomandă a nu mai fi folosite.

Vasele de fontă

Cu toate că sunt foarte grele și, deci, ceva mai dificil de manevrat, vasele de fontă au o istorie lungă în bucătăriile lumii și continuă să fie și în prezent o alegere sănătoasă când gătim. Fonta naturală este un aliaj de fier cu carbon care nu aduce niciun risc pentru sănătate. Deși vasele de fontă pot elimina fier în mâncare, acest lucru nu este o problemă, ba chiar poate fi util pentru persoanele care suferă de lipsă de fier. În vasele de fontă se poate găti și cu ulei, dar și fără, deoarece au o non-aderență naturală. Se pun atât pe aragaz și pe plită, cât și în cuptor și rețin căldura mult timp după ce au fost luate de pe foc.

Vasele de ceramică

Ceramica este unul dintre cele mai vechi materiale utilizate pentru fabricarea vaselor și unul dintre cele mai prietenoase cu sănătatea. Vasele de ceramică nu conțin și nu elimină substanțe periculoase (sunt fabricate din apă și argile), pot fi folosite la temperaturi înalte, și, cu toate că se încălzesc mai greu, mâncarea se gătește uniform în ele. Nu necesită atenție deosebită la spălare, nu se zgârie, și pot fi curățate chiar și cu produse abrazive. Daca aceste vase de gătit se crapă, se recomandă a nu mai fi folosite.

Vasele non-aderente

Vasele non-aderente au căpătat la un moment dat o reputație proastă, deoarece aveau în componență politetrafluoroetilenă (PTFE, cunoscută sub numele de teflon), substanță care, la temperaturi înalte, elimină particule potențial toxice pentru sănătate. Se pare că din 2013 încoace, producătorii s-au angajat să scoată în anii următori componenta toxică din fabricarea acestor vase, deci e posibil ca oalele și cratițele fabricate în ultimii 4-5 ani să fie mai sigure.

CITEȘTE ȘI: Metoda sigură care te scapă de efort: Cum cureți oalele și cratițele de arsură

Vasele de cupru

Dacă au la suprafață un strat de oțel inoxidabil, vasele de cupru sunt sigure pentru gătit, cu condiția ca, dacă acest strat se zgârie, vasele să nu mai fie folosite. Dacă nu au acest strat protector, sunt periculoase, deoarece cresc riscul de toxicitate (moleculele de cupru pot ajunge în mâncare). Pot fi folosite pe aragaz, plită sau la cuptor, la temperaturi foarte ridicate.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro