X

Oamenii de știință au studiat somnul. De ce unii oameni dorm adânc, iar alții se trezesc la orice zgomot

Unii oameni sunt treziţi din somn de cel mai mic zgomot, alţii dorm duşi chiar dacă sirena maşinii de pompieri le urlă în ureche. Ce ne face să avem somnul uşor sau adânc este încă un mister pentru specialişti.

Deşi mulţi oamenii spun că dorm iepureşte sau că au un somn foarte greu de poţi tăia lemne pe ei fără să-i trezeşti, cercetătorii au aflat că, de fapt, nu prea se ştiu multe lucruri despre reacţiile la zgomote şi la alţi stimuli ale oamenilor care dorm, notează „Huffington Post“.

Felul în care dormi poate fi influenţat de genetică sau de alegerile de viaţă, poate chiar de o boală nediagnosticată care influenţează somnul. Mai mult, există studii care sugerează că diferenţa dintre activitatea cerebrală în timpul somnului poate face pe cineva să aibă somnul uşor şi pe altcineva să-l aibă greu.

Somnul uşor şi somnul adânc

În timpul somnului, se alternează stările REM (parte a somnului în care au loc visele – mişcarea rapidă a ochilor) şi cele non-REM. Ele se repetă la fiecare 90 de minute. Aproape 75% din noapte sunt ocupate cu somnul non-REM, care este alcătuit din patru etape de relaxare.

CITEȘTE ȘI: Cinci lucruri uimitoare care se întâmplă în creier când dormim. Cum ne ajută somnul la luarea deciziilor

Prima etapă, sau perioada dintre trezire şi somn, este numită „somn uşor“. Somnul adânc începe în etapa a doua, când şi respiraţia şi ritmul inimii devin regulate, iar temperatura corpului scade puţin. Etapele trei şi patru sunt cele mai adânci şi cele mai benefice pentru organism: respiraţia încetineşte, muşchii se relaxează şi începe repararea şi regenerarea ţesuturilor.

În general, tinerii petrec mai mult timp în etapele mai adânci ale somnului, deoarece au nevoie de somn pentru creşterea şi regenerarea celulară. Oamenii mai în vârstă petrec din ce în ce mai puţin timp dormind adânc, aceştia fiind cei care se plâng mai des că dorm prost. Însă, experţii în somnologie spun că diferenţa dintre somnul uşor şi cel adânc este destul de subiectivă.

Influenţele somnului uşor

Diferenţele în felul în care oamenii adormiţi răspund la zgomote pot avea loc din cauza diferitelor nivele ale activităţii cerebrale, numite „axe de somn“, susţine un studiu din 2010. Cercetătorii au descoperit că oamenii care produc cele mai multe oscilaţii ale activităţii cerebrale în timpul somnului sunt cei care au somnul mai adânc.

În cazul în care ai un somn uşor şi nu te simţi odihnit, ar trebui să iei în considerare toţi factorii ce pot contribui la asta, ne sfătuieşte David Neubarer, specialist în somnologie la spitalul „Johns Hopkins“ din Baltimore, SUA.

Printre cauzele unui somn uşor şi nu foarte odihnitor poate fi şi apneea – respiraţia neregulată te poate trezi frecvent în timpul nopţii. În cazul unui somn uşor, este greu de dat vina pe o singură cauză. Însă, multe dintre motivele somnului neodihnitor pot fi controlate.

„Un somn uşor poate fi legat de alegerile pe care le facem în fiecare zi: medicamentele pe care le luăm, alcoolul, cafeina. Oamenii nu dorm îndeajuns şi pentru că nu petrec destul timp în pat, tot din cauza alegerilor fiecăruia: un serviciu solicitant, un film interesant sau grijile de zi cu zi care ne urmăresc şi noaptea“, adaugă Neuraurer.

CITEȘTE ȘI: Și tu ai căzut în capcană? Minciunile despre somn care ne distrug viața

Pentru a ne bucura de un somn adânc avem nevoie de antrenament, la fel ca pentru orice altceva: un program fix de somn, limitarea aportului de cafeină şi de alcool în timpul zilei, un mediu de somn propice, liniştit, răcoros, întunecat. Toate acestea ne pot fi de ajutor pentru obţinerea unui somn adânc cu efecte benefice asupra sănătăţii.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro