Istoria pare că se repetă în cazul Oanei Roman în preajma sărbătorilor de iarnă. Ca și anul trecut, fiica fostului premier a ajuns din nou la despărțire!
Nu este o bârfă, pentru că anunțul a fost făcut chiar de vedetă, ieri, pe pagina ei de Facebook. “Acum 31 de ani, pe 21 decembrie, viața mea urma să-și schimbe cursul în mod radical, fără ca eu să-mi dau seama foarte clar. Aveam 13 ani. Astăzi, viața mea își schimbă iar cursul, sper într-o direcție mai bună.
Tot azi este o conjuncție a planetelor care semnifică un nou început. Se aliniază la propriu planetele. Viața mea va fi alta. Nu știu încă sub ce formă. Dar știu că am încredere și de Sus va veni lumină și mi se va arăta calea.
Nu regret nimic și știu că pun capul pe pernă în fiecare seară cu sentimentul că am făcut tot ce era uman posibil ca să am grijă de familia mea. Și asta voi face în continuare pentru Isabela și pentru mama. Vă mulțumesc pentru gânduri, încurajări și îmbrățișări. Vi le întorc înzecit”, a scris fiica fostului premier pe rețelele de socializare.
CITEȘTE ȘI: Cum îţi dai seama că ţi-ai găsit jumătatea: Indiciile de care trebuie să ţii cont
Reacția lui Marius Elisei de la miezul nopții
Aseară, târziu, anunțul făcut de Oana a avut parte și de o reacție din partea bărbatului cu care este căsătorită de 6 ani și cu care are împreună o fetiță.
Marius Elisei a distribuit noaptea trecută, la ora 00:24, videoclipul noului single lansat de Pepe, care are un mesaj extrem de emoționant. Bărbatul a postat și un mesaj înainte să posteze melodia cântărețului care e bun prieten cu încă soția lui.
“Chiar m-am jurat…”, a scris Marius Elisei și a pus patru emoticoane care sugerează o… petrecere. Unul dintre prietenii virtuali i-a lăsat următorul comentariu: “Și tu?”.
Comentarii: