LIFESTYLE

Oana Roman s-a plâns că este victima ”bullying-ului! Ce replică dură a primit vedeta

Oana Roman a fost invitata lui Mihai Morar la podcastul Fain & Simplu din această săptămână, iar subiectul abordat a fost bullying-ul.

Fiica fostului premier a povestit că s-a confruntat cu așa ceva încă din școala generală. Ba a fost tratată drept ”fata lui tata”, ba a fost comentată mereu pentru felul în care arată, fiind poreclită de Miss Piggy și în alte feluri.

Vedeta a susținut însă că a reușit să treacă întotdeauna peste aceste neplăceri, însă uneori a avut de suferit extrem de tare.
„Țin minte că odată am făcut un atac de panică atât de îngrozitor, stăteam la etajul 5.

Eram într-o relație, dare ram singură în momentul ăla. Și l-am sunat și i-am zis dacă nu vii acum, mă arunc pe geam, pentru că simțeam că nu mai pot să respire, că nu mai am aer.

Am deschis toate geamurile. Mi-a fost frică să ies pe balcon, că am și rău de înălțime și stăteam la geamca să-mi iau aer, să nu mă sufoc.”, a mărturisit Oana Roman la „Fain și simplu”.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

Ce trebuie să faci pentru a avea un creier mai eficient. Cele două activități recomandate de specialiști

”O ipocrită!”

Reacțiile internauților n-au fost însă cele așteptate. Cei mai mulți au sărit imediat să-i arate obrazul Oanei Roman, iar unii au dezvăluit chiar experiențe proprii cu vedeta.

„Am avut ocazia să îmi fie clientă și nimeni nu m-a tratat așa infect ca ea… La televizor e zâna cea bună și în realitate tratează oamenii cu dispreț, jigniri.

Unde o vad schimb canalul… Si chiar am avut contact cu multe vedete … Oana R. mi -a lasat gust amar si mi-au rămas în minte felul cum am fost tratată….”, a spus internauta care ar fi cunoscut-o personal pe Oana Roman.

„Îmi amintesc ca acum câțiva ani a criticat-o public pe Andreea Raicu care se afla în spital în perioada aceea. A spus despre Andreea ca sigur este bolnava pentru ca este vegana și ca ar fi trebuit sa își facă o familie și ea, ca nu a făcut un copil pentru ca a vrut doar cariera.

Pe scurt a judecat-o pe Andreea Raicu, necunoscand motivele pentru care femeia nu e căsătorita și nu are copii, dar acum se victimizează ca este judecata de oameni și ca ar trebui sa fim mai buni.

Atât de ipocrita este aceasta femeie care se lauda și se supraestimeaza la orice pas, dar dacă ii spui ceva în contradictoriu devine agresiva imediat. Și are un mod de a răspunde care denota răutate, numai pașnică nu este aceasta femeie.”, a comentat un alt internaut.

 

 

 

 

 

Comentarii:
preload imagepreload image