Dimineața, când ne trezim, ne dăm jos din pat, ne ducem la oglindă și începem rutina. În unele momente, avem gânduri vagi despre ce urmează să facem în următoarele ore, alteori ne plănuim la secundă evenimentele importante din ziua sau săptămâna respectivă, și căutăm să ne îndeplinim toate țintele propuse.
În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, cu cât este mai mare planul, cu atât mai repede sărim din pat.
“De multe ori am observat că atunci când nu avem planuri mari, datul jos din pat, uneori este greoi, totuși, când avem un plan mai mare, datul jos din pat este rapid. Astfel, omul normal se trezește cu alarma ceasului, iar marii oameni de succes ai planetei au declarat în nenumărate rânduri că se trezesc fără alarmă. De ce?
CITEȘTE ȘI: SURPRIZĂ: Ritualuri de îngrijire personală care trebuie făcute seara, nu dimineaţa
Pentru că au planuri mari
Alarma lor este fix planul. Altfel spus, planurile îl trezesc pe om, îi trezesc, întâi de toate, conștiința de a acționa.
Un alt obstacol este că omul se programează doar mental să se trezească, neprogramându-și emoțiile sau trupul fizic să-I susțină trezirea. Trezitul ușor, energic și bine-dispus dimineața se face în urma dorinței emoționale să realizeze un obiectiv (sau a pasiunii pentru ceva), și nu a unui gând față de obiectiv.
Oricăruia dintre noi i s-a întâmplat ca atunci când trebuie să se trezească mai de dimineață decât de obicei pentru a lucra mai mult, trezitul devine mai greu. Aici avem două opțiuni, când sună alarma: ori ne uităm la ceas, închidem alarma și ne întoarcem înapoi sub plapumă, si visăm unde vrem să ajungem, cum, cu cine și în ce fel, sau, ne uităm la ceas, închidem alarma, sărim din pat și ne ducem să facem ceea ce visăm”, explică psihologul Alexandru Pleșea, potrivit doctorulzilei.ro.
Exercițiu pentru primii pași ai dimineții: stabilirea intențiilor (planului)
Plănuiește emoțional și mental ce vrei sa faci, ce plan ai.
Stabilește-ți intenția, cum vrei să te simți, unde vrei să fii, și când vrei să obții scopul. 3. Pune emoție (pasiune) să realizezi, iar gândurile vor găsi soluții.
Dacă sunt implicați alți oameni, stabilește-ți intenția privind genul de interacțiune și emoție pe care vrei sa o ai cu ei. Poate că vrei să te distrezi, să înveți ceva nou, să fii productiv, să te simti linistit, să fii fericit sau îndragostit, să te simți respectat, să fii calm și de folos sau să te simți legat de alții.
CITEȘTE ȘI: Uită de cafea! Ce trebuie să faci în fiecare dimineaţă, timp de 10 minute, pentru a avea energie întreaga zi
Creează un film mental care să arate cum vei fi în acea situație viitoare. Observă prin ce treci în acea situație o dată ce ți-ai stabilit intentia. Ce auzi…? Ce iți spui…? Ce vezi…? Ce simți…?
“În concluzie, trezitul cu alarmă este greoi, nesatisfăcător și derutant, pentru că oprește artificial funcțiile în om și mărește șansa spre nerealizarea obiectivelor. Trezitul din pasiunea și dorința de realizare a unui lucru, aduce naturelețea și armonia trezitului dis de dimineață, evitându-se riscul de îmbolnăvire fizică sau mentală în viitor”, conchide psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.
Comentarii: