SANATATE

Ora la care iei medicamente, esențială pentru vindecare. Recomandări diferite ale medicilor, în funcție de boli

Foto: Pinterest.com

Cu toate că mulţi oameni iau medicamente zilnic, foarte puţini sunt cei care dau atenţie perioadei din zi la care le iau. Medicii spun că acest lucru este mult mai important decât cred pacienţii, deoarece în boli cum sunt artrita, osteoporoza şi arsurile la stomac, ora la care medicamentele se administrează poate avea un impact semnificativ asupra eficienţei lor.

Osteoporoză

Medicamentele cel mai frecvent prescrise pentru osteoporoză sunt bisfosfonaţii, care previn pierderea de masă osoasă. Aceştia nu se dizolvă bine în uleiuri şi grăsimi, de aceea medicii recomandă să fie administraţi dimineaţa, pe stomacul gol.

Apoi, pacienţii trebuie să aştepte o oră pentru a mânca şi a bea. Tot atunci trebuie să ia calciu şi vitamina D, pentru a nu afecta absorţia bisfosfaţilor, potrivit clicksanatate.ro.

CITEȘTE ȘI: ATENȚIE la analgezice! Ce trebuie să știi când te doare capul, înainte de a lua medicamente

Hipertensiune

Cercetătorii spanioli spun că este indicat ca pastilele pentru hipertensiune să fie administrate seara, reducându-se, astfel, apariţia unui atac de cord şi a unui accident vascular cerebral.

Cu toate acestea, cei care iau acum pastile dimineaţa nu ar trebui să înceapă să şi le administreze seara, fără a discuta cu medicul de familie, deoarece există riscul de hipotensiune arterială nocturnă (tensiune arterială anormal de mică).

Artrită

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Tehnică din Texas, pacienţii cu osteoartrită au dureri foarte mari, în special după-amiaza. Din acest motiv, specialiştii au ajuns la concluzia că timpul optim pentru a lua un antiinflamator nesteroidian, cum este ibuprofenul, este la prânz, astfel încât să-şi facă efectul înainte ca simptomele să apară.

De asemenea, cercetătorii au constatat că pacienţii cu poliartrită reumatoidă, au dureri, în special dimineaţa, aşa că administrarea calmantelor după masa de seară poate fi cel mai eficient mod de a preveni apariţia acestora.

Colesterol mărit

De regulă, medicamentele pentru colesterol trebuie administrate înainte de culcare. Cercetătorii de la Universitatea din Sunderland, Marea Britanie, au observat că, atunci când pacienţii iau simvastatină, unul dintre cele mai frecvente medicamente prescrise, dimineaţa şi nu seara, are loc o creştere semnificativă a colesterolului „rău“ (LDL).

Tiroidă

Cele mai multe medicamente tiroidiene conţin levotiroxină, o versiune sintetică a hormonului tiroidian T4. De regulă, mulţi medici sugerează ca medicamentele pentru tiroidă să fie administrate dimineaţa. Dar, potrivit unui studiu olandez, pastilele luate înainte de culcare dau concentraţii mai mari de hormoni tiroidieni decât cele administrate dimineaţa.

Şi asta pentru că tranzitul intestinal este mai lent pe timpul nopţii, levotiroxina având nevoie de o perioadă lungă pentru a se dizolva. Pentru a asigura o absorbţie rapidă, medicii recomandă evitarea suplimente de calciu şi fier, a alimentelor bogate în fibre, antiacidelelor şi antidepresivelor pentru cel puţin două ore după administrarea pastilelor.

Medicamente pentru inimă

Este cunoscut faptul că sunt riscuri de trei ori mai mari ca atacurile de inimă şi accidentele vasculare cerebrale să aibă loc dimineaţa decât în orice alt moment al zilei. Cercetătorii de la Şcoala de Medicină din Ohio au identificat o proteină numită KLF15, care este esenţială în reglarea ritmului cardiac.

Aceştia au descoperit că impulsurile electrice ale inimii sunt mai lente de la ora 6 dimineaţa până la prânz. Cercetătorii spun că pe măsură ce durata dintre impulsuri încetineşte, inima are mai multe şanse să iasă din ritm, acest lucru favorizând apariţia atacului de cord. De aceea, este mai bine ca medicamentele să fie luate dimineaţa.

Arsuri la stomac

Medicii recomandă administrarea medicamentelor antiacide cu 30 de minute înainte de prima masă a zilei. Cu toate acestea, pastilele sunt mult mai eficiente împotriva refluxului de acid atunci când sunt luate seara, sunt de părere cercetătorii de la Universitatea din Kansas.

Marcus Harbord, gastroenterolog la Spitalul Chelsea &Westminster din Londra, sugerează împărţirea dozei zilnice, luându-se jumătate dimineaţa, iar cealaltă seara, pentru a menţine simptomele sub control, în orice moment.

CITEȘTE ȘI: Este cel mai sănătos peşte! De 1500 de ori mai eficient decât medicamentele în prevenirea infarctului

Dr. Călin Ciubotaru
medic primar medicină de familie

Fiecare medicament are o serie întreagă de proprietăţi, printre care viteza de absorbţie, de metabolizare, de eliminare, timp de înjumătăţire, concentraţii active, toxicitate, în funcţie de care se stabileşte orarul şi doza administrată. Pentru majoritatea medicamentelor, respectarea orarului este esenţială pentru succesul tratamentului.

În cazul anumitor medicamente, programul de administrare trebuie respectat riguros (de exemplu, o capsulă la 8 ore), iar în cazul altora, relativ (dimineaţa şi seara). Medicul curant va indica pentru fiecare medicament prescris modul şi ritmul de administrare.

Comentarii: