Mai ales în perioadele de Crăciun şi de revelion, când multe persoane exagerează cu preparatele specifice, bogate în grăsimi, şi cu alcoolul, se înmulţesc şi cazurile de pancreatită acută, o urgenţă medicală.
Inflamarea ţesutului pancreatic duce la pancreatită. În mod normal, enzimele produse de pancreas sunt evacuate în intestin pentru a participa la digestia hranei. Pancreatita acută este o inflamare gravă a acestei glande şi are două forme: una uşoară (edematoasă) şi una severă (necrotică). Pancreatita acută are două cauze majore: litiaza biliară (pietre la nivelul vezicii biliare) şi consumul în exces de alcool. Mai ales în timpul Sărbătorilor, când preparatele grase şi alcoolul fac casă bună, sunt mai dese cazurile de spitalizare cu pancreatită acută, potrivit clicksanatate.ro.
La cei cu pietre la bilă, consumul de alimente grase stimulează golirea veziculei biliare. În acest caz, are loc o blocare a unui calcul biliar în canalul comun ce evacuează bila şi secreţiile pancreatice în intestin. Pancreatita acută este favorizată şi de administrarea unor medicamente precum cele pentru hipertensiune (inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei) şi de nivelul crescut de trigliceride sau de calciu în sânge. Alţi factori implicaţi sunt: oreionul, leziunile pancreatice (produse în urma unor intervenţii chirurgicale), cancerul de pancreas, sarcina şi transplantul renal.
CITEȘTE ȘI: Senzația de rece în piept: Cum poți să-ți dai seama dacă e ceva grav
Aproape în toate cazurile, persoanele cu pancreatită acută au dureri abdominale severe în partea de sus a abdomenului. La jumătate din cei afectaţi, durerea iradiază spre spate. Când pancreatita este declanşată de calculii biliari, durerea apare brusc şi atinge punctul maxim al intensităţii în doar câteva minute. Când alcoolul este cauza, durerea se dezvoltă, de regulă, de-a lungul câtorva zile. Tusea, mişcările bruşte şi respiraţia profundă pot agrava durerea. Mai pot apărea greţuri, febră şi vărsături.
Pancreatita acută nu trebuie neglijată. Cei care prezintă simptomele specifice trebuie să ajungă cât mai repede la medic. Pentru diagnosticare, este nevoie de analize de sânge şi investigaţii imagistice. Testele de sânge arată, printre altele, creşterea numărului de globule albe, a amilazei şi a VSH-ului. În ceea ce priveşte explorările imagistice, acestea includ tomografia, ecografia, radiografia, endoscopia şi RMN-ul.
CITEȘTE ȘI: Greața și diareea: Ce boli pot anunța atunci când se manifestă concomitent
Printre posibilele complicaţii ale pancreatitei acute se numără pseudochisturile, hemoragiile digestive şi necrozele extinse. Pot surveni şi complicaţii de ordin infecţios. În 20% din cazuri, pancreatita acută are o evoluţie severă; este vorba de forma necrotico-hemoragică. Formele necrozante pot duce la deces (30-50% din cazuri). În schimb, forma edematoasă a bolii are un prognostic bun.