FRUMUSETE NUTRITIE

Păr ca-n reclamele la șampoane? Începeți cu alimentația, iată ce nu trebuie să vă lipsească de pe masă

Foto: Pinterest.com

Toamna se numără bobocii, dar din păcate, și firele de păr care ne cad. Și asta pentru că este sezonul în care are de suferit. Desigur că nu pentru situațiile de criză, experții au inventat produse care ajută scalpul şi încearcă să regenereze podoaba capilară, dar de multee ori este bine să avem și noi grijă pentru că și noi putem să ne facem viața mai frumoasă și, implicit, și părul.

Știm bine că spunem de multe ori că suntem ceea ce mâncăm. Ei bine, părul nostru este ceea ce mâncăm și pentru ca el să arate ca-n reclame cel mai bine este să reglăm alimentaţia. Aceasta, plus un echilibru emoţional, ar putea face minuni pentru părul tău, spun specialiștii pentru portalul ”Ce se întâmplă, doctore?”.

Citește și: DIETE RAPIDE/ ”Dieta Prințesei”, cea mai cunoscută și eficientă dietă

Lista alimentelor ideale pentru un păr sănătos și frumos

Sigur că nu ne garantează nimeni cosițe ca ale prințesei Rapunzel, pentru că asta mai ține și de bagajul genetic, plus mulți alți factori. Dar ne poate garanta, în schimb, că vom avea un păr sănătos. Iar un păr sănătos este și frumos.

Peştii precum somonul, sardinele şi macroul sunt plini de acizi graşi omega-3 sănătoşi. Organismuk nu poate produce aceste grăsimi sănătoase, aşa că trebuie să le obţinem din alimente sau suplimente. Acestea ne ajută să ne protejăm împotriva bolilor, dar şi ajută la creșterea unui păr strălucitor şi voluminos.

Iaurtul grecesc este plin de proteine, temelia solidă a sănătăţii. Iaurtul grecesc are de asemenea un ingredient care ajută la direcţionearea fluxului de sânge către scalp şi determină în cele din urmă creşterea părului. Acest ingredient este chiar vitamina B5 (cunoscută sub numele de acid pantotenic) şi poate ajuta la reducerea riscului de subţiere şi pierderea părului.

Asemenea celorlalte legume cu frunze de culoare verde închis, spanacul este plin de nutrienţi uimitori. Conţine cantităţi importante de vitamina A, fier, beta caroten, folat şi vitamina C. Acestea lucrează împreună pentru un scalp sănătos şi un păr suplu. Îţi păstrează părul hidratat, astfel încât să nu se rupă.

Citește și: De ce românii sunt cei mai mari consumatori de zahăr din Europa. Care sunt consecințele

Ingredientul-surpriză care face miracole

Un nivel scăzut de fier poate duce la pierderea părului, dar găsim nutrient important în cerealele fortificate, cereale şi paste, precum şi în soia şi linte. Şi carnea de vită şi în special organele precum ficatul au foarte mult fier.

Când nu primim suficiente proteine, creşterea părului „ia o pauză”. Dacă se întâmplă să suferim şi de pierderea părului ca urmare a vârstei sau a unei afecţiuni temporare, vom fi în dezavantaj major. Pentru a obţine proteine din carne, sunt opţiuni slabe precum puiul sau curcanul, care au mai puţine grăsimi saturate decât alte surse precum carnea de vită şi carnea de porc.

Scorțișoara face minuni, deși habar nu aveați. E suficient să o presărați pe făina de ovăz, pâinea prăjită şi cafeaua de dimineaţă. Este ideală pentru a oferi ajutor fluxului sanguin. Acesta aduce oxigenul şi nutrienţii foliculilor de păr.

Baza de proteine şi fier este acoperită atunci când mănâncăm ouă. Ouăle sunt bogate în vitamina B numită biotină care ajută părul să crească. A nu avea suficientă vitamină poate duce, în timp, la pierderea părului. Biotina ajută de asemenea la întărirea unghiilor fragile.

Aveți un păr uscat care şi-a pierdut strălucirea? Cartofii dulci conţin cu un antioxidant ideal, numit betacaroten. Corpul transformă betacarotenul în vitamina A. Aceasta ajută la protejarea împotriva părului uscat şi lipsit de strălucire. De asemenea este important de ştiut că aceştia încurajează glandele scalpului să producă un lichid uleios numit sebum care împiedică părul să se usuce. De asemenea, betacaroten există şi în alte legume portocalii, cum ar fi morcovii, dovleacul, pepenele galben şi mango.

 

 

Comentarii: