Viața bate filmul în cazul lui Irinel Columbeanu. La un moment dat, numele lui Irinel Columbeanu era scris în topul milionarilor din România, cu o avere de 170 de milioane de euro, iar compania lui era extrem de căutată în lumea mondenă.
La braț cu Irinel au intrat în show-bizz femei precum Romanița Iovan, Anna Lesko sau Monica Gabor, plus multe tinere aspirante la o poziție privilegiată pe viitor. Însă din luxul și opulența de altădată nu mai e nimic.
Iri nu mai coboară din limuzina personalizată pe care a vândut-o pe mărunțiș, ci dintr-una second hand. Vine de la piață ca un pensionar oarecare, cu o sacoșa în mână, și nu i se mai deschid porțile reședinței de la Izvorani, ci un apartament cu două camere din Colentina.
Asta în timp ce vila de la Izvorani, luată de bancă, e scoasă la licitație, iar mai tânăra iubită a lui Iri i-ar fi spus și ea adio, scriu tabloidele.
CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’
S-a întors pe Youtube
Și așa, cârcotașii sunt de părere că tânăra care i-a stat alături în ultimii ani a fi rezistat ”eroic” alături de afacerist în vremurile astea, când Iri e falit.
Coicidență sau nu, după ce l-ar fi părăsit iubita, milionarul a apărut din nou pe Youtube, după o pauză de aproape un an. Irinel pare total schimbat, ambiguu în exprimare, iar din mesajul lui s-a înțeles doar că se va relansa…în mediul online.
După ce n-a mai avut bani să plătească chiria vreme de câteva luni și a fost evacuat din complexul de lux unde se mutase, Irinel locuiește acum în Colentina. Dar și-a făcut ceva planuri. Vrea să-și scrie memoriile.
”Nu știu dacă să folosesc cuvântul scriu sau tipăresc, mă refer să bat la calculator, sau să o povestesc, nu știu, nu m-am hotărât încă, dar este un proiect pe care l urmăresc. 06,46 nu mă refer la dezvăluiri, ci la a povesti un mod de a trăi.”, a anunțat fostul magnat la Canal 33.