Mărturisesc că deși nu am fost niciodată în Portugalia, am tot auzit pe la colegi și prieteni despre niște delicioase prăjiturele numite pasteis de nata. Și e drept că le tot vedeam în raft la un anumit lanț de magazine, dar nu mă tentau să le încerc. Până când într-o dimineață au apărut și în bolul cafenelei de unde îmi luam cafea. Le-am gustat și m-am îndrăgostit pe loc.
Am înțeles de ce pasteis de nata este prăjitura căutată de toți vizitatorii care ajung la Lisabona, devenind, în timp, desertul simbol al orașului. Specialiștii spun că nicăieri în lume gustul prăjiturelelor pasteis de nata nu poate concura cu cel de la cofetăria Mănăstirii Ieronimilor din Lisabona, scrie portalul doctorulzilei.ro.
În timp însă, patiserii din întreaga lume au reușit să reconstituie rețeta secretă a călugărilor catolici. E vorba de o mini tartă din foietaj cu cremă tradițional portugheză, despre care legenda spune că a fost inventată în sec. XVIII de călugării catolici din mănăstirea Santa Maria de Belem din Lisabona, în dorința de a strânge fonduri pentru biserică.
Citește și: ‘Găigana’ – omleta delicioasă din Banat. Ingredientele necesare şi modul de preparare
Rețeta delicioasei prăjituri
Secretele acestui foitaj cu cremă de vanilie și scorțișoară a fost dezvăluit și de chef Nicolaie Tomescu, în rețeta publicată pe site-ul său chefnicolaietomescu.ro.
Este nevoie de:
-Un aluat foitaj (400 g)
-Un ou întreg
-4 gălbenușuri (70-80 g)
-150 g zahăr tos
-Coaja de la o lămâie
-250 g smântână cu minim 32% grăsime
-1 lingură extract de vanilie
-Optional zahăr pudră și scorțișoară măcinată pentru servit.
Preîncălzim cuptorul la 260 de grade celsius, cu jumătate de oră înainte de a ne apuca de intins aluatul în forme.Prima dată ne ocupăm de crema de gălbenușuri și vom pune într-un castron bine spalat și degresat gălbenușurile împreună cu zahărul, extractul de vanilie, coaja de lămâie și smântâna.
Așezăm cu mare atenție castronul pe o oală cu apă, pe care o punem la fiert, astfel încât fundul castronului să nu atingă apa. Amestecăm încontinuu, până obținem o cremă fină și de consistența unui sos, nu trebuie să fie groasă. Strecurăm compoziția de gălbenușuri și o lăsăm la temperat.
Se desface aluatul din hârtia cu care a fost învelit și se unge cu oul bătut. Se rulează strâns și se dă din nou la rece pentru o oră. Se scoate aluatul de la frigider și se taie felii în funcție de marimea formelor.Se întinde cu ajutorul degetelor ușor udate cu apă și musai aluatul trebuie să iasă afară din formă cu jumătate de centimetru, iar grosimea aluatului din formă să nu depășească 4 milimetrii.
Se toarnă compoziția de gălbenușuri până la baza de sus a formelor, nu a aluatului și se dau la cuptor pentru 15-16 minute sau până se rumenesc la suprafață.