X

Paula Seling, între credință și muzică! Ce a apropiat-o de Dumnezeu pe îndrăgita artistă, cum și-a salvat fratele din necazuri

Pe Paula Seling am cunoscut-o într-o vară toridă, în care amândouă eram două copile cu cozi împletite și așteptam emoționate să intrăm în sala din Panduri, unde dădeam examen la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Tocmai ce câștigase un celebru festival-concurs și devenise cunoscută, dar era atât de modestă și stătea cuminte într-un colț fără să fie remarcată de cineva. Eu am văzut-o, însă am ezitat să merg la ea, ghicindu-i parcă dorința de a-și consuma și ea emoțiile în tihnă, precum toți ceilalți candidați…

Peste ani, Paula Seling a demonstrat că poți reuși în muzică, poți fi vedetă chiar dacă nu ești mereu în prim-planul tabloidelor cu relații extravagante, cu operații estetice fără număr sau fără să faci paradă de vacanțe în cele mai exotice colțuri ale Planetei. Paula Seling și-a păstrat decența, și-a cântat muzica, s-a măritat și și-a făcut o casă exact cum și-a dorit-o. Să deschidă ușa, să iasă în grădinița proprie și să vadă cupola unei biserici.

Și asta pentru că apropierea de Dumnezeu s-a cimentat și mai mult, dacă vreți să-i spuneți așa, prin faptul că Paula merge la mânăstirile din zona Neamțului, regulat, cântă piese religioase și chiar dă concerte caritabile, fără să ia un leuț, în perioadele sărbătorilor creștinătății. Ce a apropiat-o și mai tare de diviniate? La aproape 43 de ani, Paula Seling nu a cunoscut bucuria de a fi mamă și își dorește enorm un copil.

Citește și: Creierul se ”autodevorează” atunci când nu dormim suficient /STUDIU

Fratele artist, acte de vandalism la Baia Mare

În urmă cu trei ani, lumea mondenă de la noi și nu numai era șocată: Paul Seling, fratele artistei aflată atunci pe val, a fost protagonistul unor acte de vandalism, în Baia Mare, orașul lor. Țintele au fost sediul Uniunii Artiștilor Plastici, o firmă, un magazin sau Colegiul Național Gheorghe Șincai, pe care fratelei Paulei Seling fie a aruncat cu vopsea, fie a aruncat cu pești morți pe trotuar!

Deşi toată lumea s-a grăbit să-l ­numească ”golan”, adevărul ca-ntotdeauna era undeva la mijloc. ”Fratele meu este absolvent de Arhitectură, artist, grafician şi un muzi­cian extrem de talentat. Întâmplările nefericite ale ultimelor zile se datorează unor probleme de sănătate legate de două tumori cerebrale. Aş vrea să precizez că, din câte ştiu eu, fratele meu nu a fost violent, nu a fost încătuşat, iar termenii folosiţi de autorii comunicatului de presă, cu privire la actele de vandalism, sunt exageraţi”, a sărit să-și apere fratele chiar artista.

Cu timpul, Paul s-a liniștit. Acum s-a reîntors în lumea artistică, după ce și-a tratat problemele de sănătate, iar sora lui i-a fost mereu alături. L-a ajutat cu bani, relații și cunoștințe ca să beneficieze de tot ce avea nevoie. Și l-a mai ajutat și cu rugăciuni fierbinți pe care le-a ridicat către Dumnezeu și le ridică încă, în semn de mulțumire.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro