Chiar și în cantități mici, pesticidele pot avea efecte pe termen lung asupra sănătății, în special în cazul copiilor. Studiile publicate în ultimii ani arată că o persoană ce consuma în medie, pe zi, 5 din 12 cele mai contaminate fructe și legume ingerează aproximativ 10 pesticide diferite. În același timp, persoanele ce consumă 15 fructe și legume din categoria produselor mai puțin expuse contaminării ingerează mai puțin de două pesticide pe zi.
Pe lista celor 12 cele mai nesigure alimente care se află printre preferatele românilor sunt şi merele, cu cel puţin un tip de pesticide în 98% dintre mostrele testate. De altfel, în ultimii ani, merele au fost fructele de pe piaţă cu cele mai multe pesticide, conform testelor efectuate de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranţa Alimentelor. Alături de citrice şi căpşune.
Printre legumele preferate de români sunt cartofii, care conţin cea mai mare cantitate de pesticide dintre legumele testate.
Iată lista celor mai periculoase fructe și legume, așa cum a fost ea alcătuită de cei de la care2.com:
Una dintre soluții ar fi să cumpărăm numai produse organice, o soluție ce poate fi extrem de costisitoare, sau produse din surse sigure, necontaminate. Aplică această regulă cel puțin pentru categoria produselor mai expuse la tratamente cu pesticide!
O a doua soluție, mai realistă și care se află la îndemâna tuturor, este să urmăm indicațiile specialiștilor, orientându-ne cu precădere spre consumul de produse aflate pe Lista celor care au mai puține pesticide, fiind așadar mai sigure din acest punct de vedere:
Niciunul dintre alimentele sigure, prezente în acest top, nu conţine mai mult de mult de 4 pesticide. Avocado este cel mai sigur aliment cu mai puţin de 1% dintre mostrele testate conţinând urme de pesticide.
Daca nu ești pregatit pentru o schimbare prea mare a obiceiurilor de consum, urmează regulile următoare:
- spală bine fructele și legumele cu apă călduță
- acolo unde este cazul, curăță-le de coajă pentru a reduce cantitatea de pesticide la care te poți expune
- evită să mănânci fructe și legume cultivate în extrasezon, pentru că atunci se folosesc cele mai multe substanțe chimice.
- spală roșiile, piersicile, merele, perele etc., timp de cel puțin trei minute, după care lasă-le într-un vas cu apă în care ai adăugat puțin bicarbonat de sodiu, care are calitatea de a anihila unele pesticide.
- cumpără o soluție eco pentru spălarea fructelor și legumelor, o poți găsi în orice magazin Plafar. O pulverizezi, aștepți câteva secunde, apoi clătești și poți consuma liniștit fructul sau leguma fără pesticide. Și fără alte chimicale sau bacterii, care sunt dizolvate odată cu pesticidele!
Nu uita! Un fruct sau o legumă cu un aspect perfect denotă că a fost tratat cu pesticide. Mai ales când e vorba de cele transportate pe distanțe mari…
Comentarii: