REVIEW

Plantele pe care le poți crește și dacă locuiești într-un apartament întunecos

thelittlebotanical.com

În timp ce unele plante au nevoie de lumină sau chiar de razele directe ale soarelui pentru a prospera, altele se dezvoltă foarte bine în lumină indirectă sau chiar la umbră. Iată câteva plante pe care le poți crește dacă locuiești într-un apartament mai întunecos.

Fiecare plantă are nevoie de anumite îngrijiri: unele cresc doar în lumina soarelui, altele nu se dezvoltă adecvat decât în locuri ferite de razele directe, unele trebuie udate rar, altele des, unele prosperă la exterior, altele pot fi crescute fără probleme în apartament. Atenție, însă, chiar dacă există plante care au nevoie de lumină puțină pentru a prospera, acest lucru nu înseamnă că nu au nevoie de lumină deloc!

Așadar, dacă locuiești într-un apartament care nu beneficiază de prea multă lumină, dar apreciezi plantele și ai vrea să ai și tu câteva în casă, te poți îndrepta spre cele care au frunze mai mari (dar nu neapărat). Iată câteva exemple:

Planta păianjen

Extrem de grațioasă și plăcută vederii, planta păianjen (foto sus), numită și crinul verde sau voalul miresei, iese în evidență în orice apartament prin frunzele sale lungi și înguste, verzi cu dungi albe, care se înalță și apoi se lasă în jos ca o coafură îndrăzneață. Poate fi crescută într-un ghiveci obișnuit, dar arată și mai bine într-unul suspendat, potrivit doc.ro. Trebuie așezată departe de lumina soarelui și udată o dată pe săptămână câte puțin, cu atenție, pentru ca apa să nu băltească în farfuria de sub ghiveci. Se pare că această plantă purifică excelent aerul din cameră.

CITEȘTE ȘI: NU e glumă: Cum te ajută VIAGRA să păstrezi prospețimea florilor din vază. Alte metode eficiente

Planta șarpe

Sansevieria sau planta șarpe este rigidă, verticală (poate ajunge până la 60 cm) și crește cel mai bine într-un sol uscat – pământ amestecat cu nisip. Nu trebuie udată excesiv, cam o dată pe săptămână sau când observi că solul s-a uscat complet. Această plantă poate îmbunătăți calitatea aerului în spațiul în care este așezată.

Monstera

Această plantă trebuie ferită de razele directe ale soarelui, pentru că frunzele se vor arde, dar nu trebuie lăsată într-o cameră unde temperatura scade sub 18 grade Celsius. Monstera are nevoie de spațiu suficient, deoarece poate crește până la 3 metri înălțime. Nu se va uda decât atunci când se observă că pământul s-a uscat 1-2 cm de la suprafață. În perioadele călduroase, se poate pulveriza apă și pe frunze.

Peperomia

Este o plantă de apartament micuță (nu crește de obicei mai mult de 20 cm) și nepretențioasă, cu frunze rotunde în formă de linguriță (mai cresc ulterior), care trebuie ținută la umbră sau, în orice caz, departe de lumina directă a soarelui, și udată o dată pe săptămână vara și cam o dată pe lună iarna. Peperomia trebuie să fie plantată într-un amestec de turbă și nisip.

Feriga „cuib de pasăre”

Feriga creață sau cuib de pasăre este o plantă ornamentală care trebuie amplasată în lumină indirectă și nu la temperaturi foarte mari (maxim 25 de grade Celsius). Planta nu tolerează umiditatea mare la rădăcină, așa că trebuie udată câte puțin doar când se constată că pământul de la suprafață s-a uscat.

Planta ZZ (Zamioculcas)

Această plantă, care poate atinge aproximativ 30 de cm, este perfectă pentru persoanele care nu au nici lumină multă în apartament și nici timp foarte mult dedicat îngrijirii plantelor. ZZ se dezvoltă bine în lumină moderată spre scăzută, într-o cameră în care temperatura să nu scadă mai mult de 13 grade Celsius. Planta nu tolerează solul constant umed, rezistând mai bine la secetă, deci udarea trebuie făcută atunci când stratul de pământ de la suprafață (3 cm) este complet uscat. Atenție, Zamioculcas este toxică pentru pisici și câini!

CITEȘTE ȘI: Cum SE PROVOACĂ o nouă înflorire la orhidee

Fittonia

O altă plantă care prosperă în lumină indirectă sau chiar dacă stă parțial la umbră este fittonia, numită popular „planta cu piele de șarpe”, probabil datorită nervurilor colorate proeminente. Udarea ei corespunzătoare se poate dovedi ușor dificilă, deoarece această plantă nu suportă nici ariditatea, dar nici umezeala constantă. Din acest motiv, e bine ca pe farfuria de sub ghiveci să se lase granule de argilă pentru a absorbi excesul de apă, altfel rădăcinile vor putrezi. Fittonia este tot o plantă de dimensiuni mici – nu atinge, în general, mai mult de 10 cm înălțime, dar în unele cazuri se poate dezvolta până la 50 cm.

Comentarii: