X

Pofta de alimente picante: Când reprezintă mai mult decât o preferință culinară – Bolile de care ai putea suferi

Pofta de iute, la fel ca pofta de dulce, poate semnala anumite cerințe pe care corpul tău le are. Firește, poate fi vorba pur și simplu despre o plăcere, însă există și situații când pofta de iute poate ascunde probleme cu tiroida sau chiar depresia. Și gravidele poftesc mai des la alimente picante!

Vezi mai jos care sunt posibilele motive pentru care ți-ar putea fi poftă de iute.

Probleme cu tiroida

Capsaicina, compusul care dă iuțime ardeilor, are capacitatea de a accelera metabolismul. În cazul în care tiroida este leneșă (hipotiroidism), e posibil ca pofta de iute să semnaleze faptul că tiroida are nevoie de un impuls pentru a funcționa mai bine, potrivit csid.ro.

Dacă poftele de iute se manifestă ocazional, nu sunt motive de îngrijorare. În schimb, dacă acestea nu se dau duse și simți nevoia să mănânci din ce în ce mai picant, ar fi indicat să programezi o vizită la medicul endocrinolog.

CITEȘTE ȘI: Alimentele care sunt la fel de eficiente ca medicamentele în lupta cu durerile

Ești gravidă

Poftele – de orice – sunt frecvente în timpul sarcinii. Se estimează că 50-90% dintre gravide poftesc în timpul sarcinii, fie că vorbim de dulciuri, picant, sărat, gras sau toate la un loc.

Dar, potrivit unui studiu care a examinat 635 de gravide, pofta de ciocolată, înghețată și prăjituri în general a fost cea mai frecventă în cursul sarcinii. Același studiu a arătat însă că peste 3% dintre gravidele respective pofteau și la alimente picante, scrie healthline.com.

Deși nu se cunoaște cu precizie cauza poftelor din timpul sarcinii, este posibil ca o combinație de dezechilibre hormonale, carențe nutriționale și anumite ingrediente din mâncărurile picante să fie responsabilă de acest lucru.

Ești stresată sau deprimată

Episoadele depresive ar putea sta la baza poftei de iute, spun experții. Vestea bună este că alimentele picante pot ajuta la ameliorarea stărilor de depresie, datorită capsaicinei menționate anterior, care ar stimula producția de hormoni ai plăcerii, endorfinele.

Unele studii arată că un dezechilibru al endorfinelor este asociat cu un risc mai crescut de apariție a depresiei sau a altor tulburări psihice, inclusiv sindromul de stres posttraumatic.

Așadar, când te simți deprimată, condimentează-ți dieta și s-ar putea să te simți un pic mai bine.

Ai o infecție

Răceala, gripa sau chiar infecția cu noul coronavirus pot duce la congestie nazală și corpul tău poate simți nevoia de alimente picante pentru a scăpa de nasul înfundat. Sosurile iuți și supa fierbinte sunt considerate remedii naturale pentru infecțiile respiratorii.

Este adevărat, anumite studii confirmă efectele benefice ale alimentelor picante în decongestionarea nasului. Însă există și reversul medaliei: iuțimea îți poate agrava durerile de gât. Așadar, moderație!

Un alt studiu a arătat că spray-urile nazale care conțin capsaicină pot ameliora simptomele rinitei nonalergice, o afecțiune care se manifestă prin nas înfundat, strănut și secreții nazale.

CITEȘTE ȘI: Alimentele care ajută la detoxifierea plămânilor

Corpul tău este supraîncălzit

E foarte posibil ca pofta de iute să apară cu precădere în sezonul cald, vara, când temperaturile sunt foarte crescute. Explicația? Corpul simte nevoia să se răcorească. Și ce altă metodă de a echilibra temperatura corporală dacă nu prin transpirație!

Alimentele picante stimulează transpirația și pot ajuta astfel la reglarea temperaturii corpului.

ATENȚIE!

Consumul excesiv de alimente picante poate înrăutăți simptomele bolii de reflux gastroesofagian. De asemenea, este posibil ca excesul de iute să crească riscul de sindrom de intestin iritabil, ulcer peptic și gastrită cronică.

Semnele consumului excesiv de alimente iuți se manifestă prin diaree, greață, vărsături și crampe abdominale.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro