Ştim bine că alimentele nesănătoase şi consumul de dulciuri sunt adevărate pericole şi pentru sănătate, nu doar pentru o siluetă frumoasă. Şi mai ştim şi că atunci când suntem doborâţi de stres, când programul zilnic devine haotic, consumăm fast-food şi dulciuri cât cuprinde, la modul aceste alimentecompulsiv, şi asta nu este deloc bine. De aceea, specialiştii ne atrag atenţie că ar fi indicat să începem prin a face ordine în rutina zilnică.
Există câteva trucuri, iar Irina Alionte, fondatorul unui centru de transformare din Bucureşti, ne vorbeşte despre ele şi cum să stăpânim aceste pofte nesănătoase.
“Alimentele dulci şi cele bogate în carbohidraţi stimulează producţia unor substanţe în organism precum serotonina, dopamina şi alte endorfine, iar creierul ni le va cere apoi în mod repetat”, spune Irina Alionte pentru portalul „Ce se întâmplă, doctore?”, care ne explică ce avem de făcut.
Citeşte şi: Mit sau adevăr? Cât slăbești de fapt dacă renunți la pâine
1 – Să bem apă
„Corpul poate interpreta greşit semnalele creierului, iar ceea ce se simte ca o poftă de mâncare poate fi un semn de sete. Beţi un pahar şi aşteptaţi câteva minute. Dacă pofta dispare, corpul avea nevoie doar să se hidrateze. “
2 – Mişcare
„Plimbările rapide, de 15 minute, sau un antrenament rapid la sală, pot reduce poftele de ciocolată, spre exemplu.”
3 – Să facem diferenţa dintre poftă şi foame.
“Începeţi cu testul fructului. Întreabaţi-vă dacă aţi mânca un fruct. Dacă da, atunci e posibil să vă fie foame. Dacă nu, atunci poate fi doar poftă pentru ceva dulce sau nesănătos. Apoi, gândiţi-vă dacă merită să daţi iama în snack-uri sau dulciuri şi cum veţi putea regreta după aceea.”
4 – Reduceţi stresul
“Facturii de stres vă pot determina să consumaţi alimente zaharoase şi bogate în calorii. Faceţi pauze la muncă, respiraţi profund, făceţi meditaţie, yoga, alocaţi-vă timp pentru ceea ce vă pasionează.”
5 – Nu vă înfometaţi!
“Veţi avea şanse mai mari să cadeţi în ispită. Mai bine vă faceţi un plan alimentar sănătos şi respectaţi orele de masă.”
6 – Consumaţi mai multe proteine
Ele reduc poftele alimentare mai ales consumate la micul dejun.
7 – O zi pe săptămână de răsfăţ
“E indicat să nu ignoraţi complet poftele, dar să le satisfaceţi în cantitate mică, o dată pe săptămână, ca o recompensă pentru efortul din zilele precedente.”
„Per ansamblu, însă, este indicat să respectaţi un program alimentar echilibrat, să faceţi sport şi să vă odihniţi suficient. Apelaţi la un specialist în acest sens pentru a găsi o soluţie care vi se potriveşte. Avem mii de cazuri de persoane care şi-au ordonat stilul de viaţă şi au ajuns să iubească mişcarea şi alimentaţia sănătoasă!”, încheie Irina Alionte, pe site-ul csid.ro.
Comentarii: