X

Poziția în care dormi contează mai mult decât ai crede: În ce poziţie te poţi odihni cu adevărat

Suntem cu toții diferiți, iar nevoile noastre, inclusiv atunci când vine vorba de poziția pe care o adoptăm atunci când ne punem la culcare, pot fi diferite. Iată câteva dintre posturile de somn principale și beneficiile adăugate ale acestora.

Somnul este o parte esențială din viețile noastre, care are multiple funcții pentru sănătatea organismului. Dacă întâmpini probleme recurente de somn sau nu poți dormi bine din cauza unei leziuni sau lovituri, poziția corectă de somn este importantă. De asemenea, dacă suferi de anumite afecțiuni, o poziție corectă în timpul somnului poate fi de ajutor.

Diferitele poziții de somn au diverse beneficii. De exemplu, dacă ai dureri sau probleme de sănătate, schimbarea posturii de somn te poate ajuta să te odihnești mai bine, dar și să gestionezi durerile sau simptomele mai ușor.

Adoptarea posturii de somn potrivită nevoilor tale poate necesita timp, dar se învață la fel ca orice alt obicei. Dacă nu te simți confortabil dormind în posturile recomandate mai jos, nu trebuie să te îngrijorezi. Cel mai important este să descoperi o poziție favorabilă pentru un somn odihnitor. Suntem cu toții diferiți, iar nevoile noastre, inclusiv atunci când vine vorba de poziția pe care o adoptăm atunci când ne punem la culcare, pot fi diferite. Iată câteva dintre posturile de somn principale și beneficiile adăugate ale acestora.

CITEȘTE ȘI: Beneficiile unei porții de somn de după-amiază: Întârzie apariția demenței și îmbunătățește starea de spirit

1. Poziția fetală

Este cea mai frecvent folosită postură de somn și are numeroase beneficii. În primul rând, este poziția ideală pentru femeile însărcinate și pentru persoanele cu dureri de spate în zona lombară. De asemenea, poate contribui la diminuarea sforăitului. Din păcate, însă, poziția fetală are și anumite dezavantaje. Asigură-te, atunci când te așezi în pat, că nu adopți o poziție prea strânsă și rigidă, pentru că poți limita cantitatea de aer pe care o inhalezi în timpul somnului. De asemenea, dacă ai probleme articulare sau rigiditate musculară, poziția fetală îți poate accentua durerile în dimineața următoare.

Pentru ca poziția fetală să fie cât mai confortabilă, adoptă o postură cât mai relaxată, fără a ține genunchii strânși, recomandă doc.ro. Poți încerca, de asemenea, să dormi cu o pernă între genunchi, pentru a limita constricția pe timpul nopții.

2. Poziția pe o parte

Dormitul pe o parte este, contrar opiniei populare, o postură de somn plină de beneficii, mai ales dacă obișnuiești să dormi pe partea stângă. Această poziție de somn limitează sforăitul, contribuie la procesele digestive și poate chiar reduce și refluxul gastroesofagian. Așadar, dacă suferi de arsuri la stomac, adică de reflux gastroesofagian, poți încerca să dormi pe partea stângă, câteva nopți consecutive, pentru a vedea dacă se atenuează simptomele.

Cu toate acestea, dormitul pe o parte, cu sprijin pe un braț, nu e mereu o idee bună. Această poziție de somn poate tensiona mușchii brațului pe care dormi și poate duce la constricția mandibulei. În plus, potrivit cercetărilor, dormitul pe o parte contribuie la apariția ridurilor. Pentru a evita durerile de spate, poți folosi același truc, cu o pernă între picioare. De asemenea, dacă obișnuiești să dormi pe o parte, investește într-o pernă de calitate, care să îți protejeze și să îți susțină mușchii gâtului și ai spatelui.

3. Poziția pe burtă

Dormitul pe spate este, iarăși, o poziție frecvent utilizată și benefică. În primul rând, dacă suferi de sforăit și/sau de apnee în somn, această postură de somn este perfectă pentru tine. Atenție, însă, la durerile de gât și la cele din zona lombară. Aceste dureri pot apărea pentru că se pune multă presiune inutilă pe mușchii și articulațiile din zonele cervicală și lombară și poate fi motivul pentru care te trezești cu senzație de rigiditate musculară dimineața.

Pentru a evita aceste neplăceri, te poți așeza cu burta pe o pernă, atunci când te pregătești de somn. Acest truc poate remedia durerile de spate. Pentru a-ți îmbunătăți poziția de somn, încearcă să dormi pe o pernă mai subțire, sau chiar fără pernă deloc, pentru a reduce presiunea de la nivelul gâtului.

4. Poziția pe spate

Dormitul pe spate este, potrivit specialiștilor, cea mai bună poziție de somn. Când dormi pe spate, coloanal vertebrală este protejată, alături de genunchi și de zona cervicală. Potrivit experților, poziția de dormit pe spate este atât de benefică pentru că gravitația joacă un rol esențial, cel de a-ți susține corpul perfect aliniat, la fel și coloana, și astfel se reduce semnificativ presiunea inutilă pe spate sau pe articulații.

Pentru un plus de confort, poți pune o pernă sub genunchi, pentru a susține curbura acestora și a-i relaxa pe deplin. În plus, dacă îți faci griji în privința ridurilor, această postură de somn este cea mai recomandată. Cu toate acestea, poziția de somn pe spate nu este pentru toată lumea. Persoanele care suferă de sforăit și/sau de apnee în somn pot întâmpina disconfort atunci când încearcă să doarmă pe spate. De asemenea, poate fi o poziție dificilă pentru oricine se luptă cu dureri de spate. Dacă ai dureri de spate, asigură-te că ai un suport de susținere, cum ar fi o pernă, pentru a evita intensificarea durerilor.

CITEȘTE ȘI: De ce e bine să dormi dezbrăcat – Efectele nebănuite asupra calităţii somnului

Importanța somnului pentru calitatea vieții

Ne petrecem, în medie, o treime din viață dormind. Așadar, poziția în care dormi contează mai mult decât ai crede. Dacă întâmpini probleme de somn, sănătatea îți poate fi afectată. În plus, somnul nesatisfăcător se poate croniciza, ceea ce duce la lipsa odihnei corespunzătoare.

Dacă nu te simți odihnită atunci când te trezești, încearcă să îți îmbunătățești calitatea somnului prin adoptarea unor măsuri de igienă a somnului. Acestea îți pot îmbunătăți chiar și starea de spirit, pe lângă sănătatea generală, pe termen lung. Iată ce poți face:

– Evită excesul de cofeină
– Practică exercițiu fizic regulat
– Planifică-ți un ritual de seară, de relaxare, pentru a te pregăti corespunzător pentru somn

De asemenea, poți încerca să ții un jurnal de somn pentru câteva săptămâni, în care să îți notezi orice legat de obiceiurile tale de somn, precum și cum te trezești dimineața, pentru a înțelege mai bine ce anume din rutina ta funcționează și ce nu.

Nu uita, nu e necesar să îți schimbi poziția de somn dacă nu simți nevoia. Dacă ai, însă, anumite afecțiuni sau dureri, merită să încerci, chiar și numai pentru câteva nopți.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro