Românii care vor lua amenzi de circulaţie sau diverse alte contravenţii în baza unor procese-verbale completate necorespunzător de poliţişti ar putea scăpa de sancţiuni de acum încolo. La sesizarea Avocatului Poporului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a tranşat această problemă, iar decizia instanţei, din 14 mai 2018, a fost publicată în Monitorul Oficial la sfârşitul săptămânii trecute.
Concret, de acum înainte contravenientul poate să ceară în instanţă anularea procesului-verbal de amendă dacă poliţistul care a aplicat sancţiunea nu a descris suficient fapta comisă. Acest fapt atrage nulitatea relativă a documentului, au stabilit judecătorii Curţii Supreme.
”Descrierea insuficientă a faptei echivalează cu neîndeplinirea cerinţei privind descrierea faptei contravenţionale şi atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei”, au notat judecătorii ÎCCJ în decizia nr. 13/2018.
CITEȘTE ȘI: ATENȚIE, au crescut amenzile! Lista obiectelor pe care trebuie să le ai tot timpul în mașină
Ce trebuie să cuprindă procesul-verbal de contravenţie
Numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator;
Datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului;
Descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
Indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia;
Posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate;
Termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
Recurs în interesul legii
Descrierea insuficientă a faptei în procesul-verbal de contravenţie i-a împărţit pe judecători în două tabere. În timp ce unii au trecut cu vederea lipsa menţiunilor în actele încheiate de poliţişti şi au menţinut amenzile contestate, alţii dimpotrivă, au anulat procesele-verbale de contravenţie, potrivit adevarul.ro.
Pentru a tranşa această dispută şi pentru a unifica practica judiciară, Avocatul Poporului a sesizat, la începutul acestui an, Curtea Supremă, cu recurs în interesul legii, legat de dispoziţii din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
CITEȘTE ȘI: Parerea specialistilor: Spune-mi ce masina ai ca sa-ti spun ce personalitate ai – STUDIU
„Examinarea jurisprudenţei la nivel naţional a relevat că instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte interpretarea art. 16 şi art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, modificată şi completată, în sensul de a stabili dacă descrierea insuficientă a faptei echivalează cu lipsa menţiunilor privind fapta săvârşită, atrăgând astfel nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenţie sau echivalează cu neîndeplinirea cerinţei privind descrierea faptei contravenţionale şi atrage nulitatea relativă“, preciza Avocatul Poporului.
Comentarii: