Fie din comoditate, fie din lipsă de timp, fie pentru că nu ne pricepem la altceva mai complicat, de multe ori preferăm să preparăm mâncăruri simple.
Ciupercile cu sos de smântână sunt o reţetă atât de simplă şi totuşi atât de aromată și delicioasă, încât te lingi pe degete!
Acest preparat poate fi folosit pe post de garnitură sau fel principal. Se pot folosi atât ciuperci de pădure (gălbiori, bureți de rouă, hribi ,etc) cât și ciuperci de cultură tip champignon (albe sau brune).
CITEȘTE ȘI: O adevărată comoară pentru sănătate: Vitaminele și mineralele care se găsesc în ciuperci
Preparat folosit pe post de garnitură sau fel principal, ciupercile cu sos și cartofi sunt o rețetă spectaculoasă
Ingrediente:
- 500 gr ciuperci proaspete
- 800 gr cartofi
- 1 ceapă
- 500 ml smântână de gătit
- 100 gr unt
- ½ legatură de pătrunjel proaspăt
- sare de mare
- piper negru proaspăt măcinat
Preparat folosit pe post de garnitură sau fel principal, ciupercile cu sos și cartofi sunt o rețetă spectaculoasă
Mod de preparare:
Curată ceapa și taie-o mărunt. Spală pătrunjelul, scutură-l de apă, scoate frunzele și mărunțește-l. Taie ciupercile în bucăți mari şi cartofii in felii groase.
Încălzeşte untul într-o tigaie mare. Prăjește ~5 minute ceapa în unt, amestecând mereu până când aceasta se rumenește ușor.
Adăugă cartofii şi găteşte până aceştia se rumenesc şi ei. Adaugă și ciupercile și mai gătește pentru încă ~3 minute.
CITEȘTE ȘI: Cartofi copți cu usturoi și rozmarin, garnitura simplă și gustoasă care te va încânta
Adăugă smântâna în tigaie și amestecă ușor. Gătește până când sosul scade la jumătate.
Se condimentează cu sare și piper după gust. Se presară deasupra pătrunjelul tocat.
Comentarii: