Prințul Harry ar vrea să revină în Marea Britanie pentru înmomântarea prințului Philip și ar fi astfel prima lui vizită acasă de când el și Meghan s-au desprins de familie și au renunțat la îndatoririle regale.
Doar că există o problemă. Dacă vine din America, Harry va fi obligat să se autoizoleze pentru 5 zile, așa cum spune legea.
Nu se pune problema însă că Meghan Markle să vină cu el, din cauza faptului că este gravidă și nu e indicat să călătorească în condiții de pandemie.
Imediat ce a fost anunțat decesul prințului consort al Reginei Elisabeta, Harry și Meghan au transmis prin intermediul site-ului lui Archewell. ”În memoria Alteții Sale Regale Ducele de Edinburgh. 1921-2021. Îți mulțumim pentru tot. Îți vom duce dorul”, este mesajul publicat pe site. Tot restul conținutului a fost retras.
CITEȘTE ȘI: Un psiholog a analizat comportamentul fostului principe Nicolae: Ce ascunde nepotul Regelui Mihai
Doliu național timp de 8 zile
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Prințului Philip urmează să fie depus astăzi la capela St. George, și vor fi salve de tun, în memoria consortului regal.
Potrivit informațiilor oferite de presa internațională, Regina Elisabeta a II-a va reveni în viața publică de-abia după 30 de zile de la decesul Prințului Philip.
Prințul Philip a murit ieri, 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani. Va fi înmormântat pe data de 17 aprilie, după 8 zile de doliu național.